Helmut Duckadam va fi condus astăzi pe ultimul drum. Marele fotbalist urmează să fie incinerat în prezenţa familiei

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Facebook Helmut Duckadam
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Facebook Helmut Duckadam

Helmut Duckadam va fi condus astăzi pe ultimul drum. Legendarul portar al Stelei București va fi incinerat într-o ceremonie emoționantă, la care vor lua parte doar familia și cei mai apropiați prieteni. 

Helmut Duckadam, fostul mare portar român denumit „Eroul de la Sevilla”, s-a stins din viață luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București, după o lungă și grea luptă cu problemele de sănătate.

Acum, la două zile de la moartea sa, familia și prietenii se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum și să își ia rămas bun de la el. Trupul  fostului mare portar român va fi incinerat în prezența familiei și a prietenilor apropiați, aşa cum i-a fost dorinţa.

Te-ar putea interesa și: Strigătul disperat al lui David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel. Tânărul a ajuns la capătul puterilor: „Mama nu are cu ce să mă ajute. Mi-e foarte greu”

Helmut Duckadam va fi condus astăzi pe ultimul drum. Marele fotbalist urmează să fie incinerat în prezenţa familiei

Helmut Duckadam urmează să fie incinerat astăzi, 4 decembrie 2024, într-o ceremonie restrânsă. Fostul mare portar al Stelei a lăsat un testament în care a menționat această dorință. Cerința marelui fotbalist va fi respectată și va fi condus pe ultimul drum așa cum și-a dorit.

În urmă cu o zi a avut loc un eveniment foarte emoționant la Arena Națională, unde a fost dus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam. Aici, mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. I-au dus flori şi au aprins o lumânare în memoria portarului de legendă. 

Printre aceștia s-au numărat familia îndurerată, prieteni apropiați, foști colegi de generație și actuali fotbaliști, alături de antrenori și fani care l-au iubit. Atmosfera a fost încărcată de emoție, iar toți cei prezenți au ținut să își exprime respectul și aprecierea pentru dedicarea de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale.

Te-ar putea interesa și: Ilinca Vandici, reacție neașteptată după ce Irina Columbeanu s-a fotografiat cu o geantă de 30.000 de euro: „Mare mi-a fost surprinderea. Am apreciat-o....”

„M-a rugat să transmit din partea ei și a familiei că Helmuth a lăsat in testament, la notar, să fie incinerat și va respecta dorința soțului său”

Familia lui Helmut Duckadam a anunța luni seară, în cadrul emisiunii Fotbal Club moderată de Radu Naum, că legendarul portar al Stelei București va fi incinerat, conform dorinței sale exprimate în testament. Alexandra Duckadam, soția acestuia, a precizat că el își dorea să fie incinerat, iar familia a decis să respecte această ultimă dorință.

Te-ar putea interesa și: Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Cum arată inelul de logodnă: „Am spus DA! Cel mai frumos și hotărât DA din viața mea”

„Vreau să întrerup puțin pentru un anunț extrem de important. M-a rugat să transmit din partea ei și a familiei că Helmuth a lăsat in testament, la notar, să fie incinerat și va respecta dorința soțului său. Mâine, la ora 14, va fi depus la Arena Națională și apoi totul va fi privat, dar a ținut să sublinieze că va fi incinerat”, a spus Radu Naum, în cadrul emisiunii Fotbal Club, potrivit gsp.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel