Fanyo, hipnotizator și Javanese magnetist, a vorbit pentru interviurile SPECTACOLA despre afecțiunile pe care le poate trata cu ajutorul hipnozei.
Hipnoterapia este un instrument cu care putem accesa partea subconștientă a minții noastre. Hipnoza poate fi aplicată în cadrul unor tulburări precum anxietatea, sindromul stresului post-traumatic, depresia, fobiile sau stresul.
„Mintea noastră este formată din două părți partea conștientă și partea subconștientă. Prin hipnoterapie accesăm partea subconștientă, adică acolo unde se află gânduri, emoții, ce am memorat de-a lungul vieții, traume, fobii. Tot ce se află acolo poate fi accesat doar prin hipnoză”, a explicat Fanyo, hipnotizator și Javanese magnetist, în exclusivitate, pentru Spectacola.
SPECTACOLA: Cum funcționează hipnoza ca mijloc de terapie, pentru a rezolva anumite probleme interioare, sentimentale?
Fanyo: Noi în starea de veghe, comunicăm în 80-90% din timp prin partea conștientă a minții. Avem acolo o zonă de 10% când comunicăm doar pe bază de subconștient. La terapie, putem prin hipnoză, prin introducerea unei transe hipnotice să accesăm exact zona aia subconștientă.
SPECTACOLA: Dar la nivel fizic?
Fanyo: La nivel fizic, ca să accesezi starea de transă hipnotică trebuie să fii foarte relaxată, automat o stare cu o frecvență mai înaltă a creierului, face și corpul să funcționeze la frecvența respectivă, nu ai cum să accesezi o frecvență Tetha și corpul să fie alert pentru că în acele frecvențe si ritmul cardiac scade și frecvența creierului. Trebuie ca pacientul să fie relaxat mai întâi fizic.
SPECTACOLA: Pot fi tratate anumite afecțiuni cu ajutorul hipnozei?
Fanyo: Da. Se pot trata anumite afecțiuni prin influențarea imunității corpului pentru că gândurile noastre influențează substanțele chimice din creier. Practic noi cum vindecăm corpul? Prin anumite substanțe din creier care se emit sau nu. Dar aceste substanțe pot fi emise si cu ajutorul gândurilor, cu ajutorul minții.
Citește și: Cititul și jocurile video întârzie apariția bolii Alzheimer
SPECTACOLA: Despre ce afecțiuni este vorba?
Fanyo: Durerea poate fi tratată și s-au mai tratat și cancere. Nu merge sută la sută, nu toate cazurile s-au tratat, dar sunt multe exemple în acest sens.
Pacientul trebuie să înțeleagă că nu a dispărut boala doar pentru că nu mai simte durere. Dar pe moment scoțând durerea tu poți sa ai mintea mai relaxată. Acele gânduri care erau produse de durere, stări de anxietate sau de depresie, dispar în acel moment si atunci lași celelalte gânduri pozitive să funcționeze. Cu ajutorul lor poți seta mintea mai departe să repare zona respectivă și automat să scoată și durerea.
Citește și: Efectul real pe care îl are dezordinea asupra sănătății tale mintale /STUDIU
SPECTACOLA: Pot fi hipnotizați toți oamenii ?
Fanyo: Absolut. Starea de transă hipnotică este o stare naturală pe care toți o accesăm singuri, la duș, când conducem mașina, când ne uităm la un film, când ne concentrăm la ceva ce ne place, absolut orice moment când ne concentrăm accesăm un moment de transă hipnotică.
Unii sunt foarte ușor hipnotizabili, adică extrapolând sunt mai emoționali acei oameni, sau mai puțin hipnotizabili, sunt mai logici, mai raționali. Oamenii care sunt mai raționali sunt mai greu de hipnotizat pentru că e nevoie de partea emoțională a minții.
Persoanele care sunt mai logice sunt mai puțin sugestibile, cele mai emoționale sunt mai puternic sugestibile. Toată lumea intră în transă adică la terapie o persoană poate intra într-un minut, iar alta într-un sfert de oră. Dacă nu ai putea intra în stare hipnotică, nu ai putea să scrii, să citești, să mergi cu bicicleta, cu mașina pentru că atunci când ai un proces de învățare intri într-o transă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News