Horia Brenciu, uimit de fiul său, Toma. Cum l-a impresionat mezinul familiei pe artist: „Asta înseamnă să fii un tată fericit”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Horia Brenciu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Horia Brenciu, Instagram

Horia Brenciu le-a arătat tuturor cum a fost răsfățat de fiul său cel mic, Toma.

Horia Brenciu este un tată extrem de împlinit și de fericit, care, alături de soția sa, formează una dintre cele mai frumoase, dar și numeroase familii din shwbiz-ul românesc. Cuplul se mândrește cu patru copii, două fete pe care femeia le are dintr-o relație anterioară, Mina, fetița comună a cuplului, dar și Toma, băiețelul pe care cei doi și-au dorit să-l adopte la scurt timp după ce micuța a venit pe lume.

Chiar dacă doar unul dintre cei patru îi este copil biologic, Horia Brenciu îi iubește pe toți în egală măsură, iar artistul încearcă să le arate acest lucru și fanilor ori de câte ori are ocazia. Astfel, de această dată, antrenorul de la Vocea României le-a arătat internauților cum este răsfățat de mezinul familiei, care l-a surprins cu un mic dejun complet, preparat de el singur, fără niciun fel de ajutor. 

„Fiecare zi alături de copiii mei e o bucurie. Azi am trăit încă una: primul meu mic dejun pregătit de fiul meu, Toma. Sunt un tată și mai împlinit! 

Iubire, îți mulțumesc că mi-ai pregătit omleta. Asta înseamnă să fii un tată fericit, atunci când fiul tău frumos îți face micul dejun.”, le-a spus Horia Brenciu fanilor săi. 

Citește și: Motivul uimitor pentru care Lia Bugnar nu se uită niciodată la „Clanul”: „Nu văd ce am scris. Mi-e frică, nu pot”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Horia Brenciu (@horiabrenciu)

Horia Brenciu i-a spus fiului său că este adoptat

Chiar dacă încă nu a ajuns la vârsta adolescenței și are doar 9 ani, Horia Brenciu și soția sa au decis să-i spună lui Toma adevărul și, anume, faptul că a fost adoptat de către familia sa, pe când micuțul avea aproximativ 2 ani de viață. Artistul spune că i-a vorbit și despre familia biologică micuțului, pe care însă acesta o poate cunoaște abia după ce depășește vârsta majoratului. 

„Sigur că da. Am vorbit despre ea. Are dreptul să o cunoască atunci când împlinește 18 ani. Deocamdată e preocupat cu școala, baschetul, joaca și prietenii.”, a spus el, potrivit viva.

VEZI și: Mama lui Mircea Badea, „pusă” față în față cu un elev care stă toată ziua pe Tik Tok. Ce i-ar fi zis

Cum se înțelege cu fetele cele mari

Și cu Maria și Andreea, fetele biologice ale soției sale, Horia Brenciu mărturisește că are o legătură extrem de strânsă și de specială. Artistul spune că nu doar el a fost deschis către cea mai bună relație de prietenie, ci și fetele, pe care pur și simplu le adoră. Ba mai mult, pe una dintre ele a implicat-o deja și în domeniul său, acolo unde Andreea, căci despre ea e vorba, e mâna dreaptă a tatălui său din multe puncte de vedere. 

„Maria și Andreea sunt niște fete de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, din prima clipă. Și acum, fără lipsă de modestie… și eu sunt puțin iubibil. Așa că nu a fost chiar greu. Am vrut să le fiu prieten și mi-a ieșit de cele mai multe ori. Cu Andreea lucrez împreună de aproape 10 ani și suntem o echipă sudată. E deșteaptă, creativă și pe deasupra e și foarte frumoasă. Maria este îngerașul nostru. E cea mai empatică persoană pe care o cunosc. Cum să nu le iubești?!”, a declarat Horia Brenciu, potrivit sursei citate.

Te-ar putea interesa și: Reușita Violetei care a emoționat-o profund pe Andreea Marin. Vedeta e extrem de mândră de fiica ei



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel