Astrologul Urania vine cu previziunile astrale pentru săptămâna 22 – 28 aprilie 2023.
Astrologul Urania a prezentat, pentru libertatea.ro, horoscopul pentru săptămâna 22 – 28 aprilie 2023.
Zodia Berbec. Berbecii pot deveni excesiv de exigenți cu apropiații lor, arătându-se intoleranți cu erorile acelora de comportament, de limbaj sau de atitudine, dar și aceia, la rândul lor, vor avea pretenții nejustificate.
Zodia Taur. Beneficiu din partea Lunii; nativii vor dori să consolideze o stare de echilibru interior și vor refuza să se lase tulburați afectiv, indiferent de motiv.
Zodia Gemeni. Sunt de evitat persoanele certărețe, contextele profesionale delicate sau întâlnirile în care se vor aborda teme enervante, care vor spori gradul de ostilitate; nu intrați în dispute.
Zodia Rac. Relații oneste sau chiar stabile cu una sau mai multe persoane cu care cei din zodia Racului dezvoltă o serie de activități comune și care vor avea darul să-i apropie, să-i facă să se cunoască mai bine și să se aprecieze reciproc.
Zodia Leu. Moment al evaluărilor lucide, oneste și sincere ale propriei persoane și al deciziilor pragmatice chiar dacă ele se vor dovedi dificile prin rigorile pe care nativul va trebui să le respecte.
Zodia Fecioară. Discrete influențe astrale îndreptate spre fiziologia inimii. Context favorabil, întreaga săptămână, pentru discuțiile privitoare la un parteneriat ce trebuie rezolvat pe cale amiabilă.
Zodia Balanță. Consolidare a unui statut material; nativii pot trasa niște repere clare într-o strategie financiară mai ales dacă este vorba de sume mari și de proiecte pe termen lung.
Zodia Scorpion. Relațiile cu partenerii de orice fel chiar și cu inamicii pot oferi o premiză pentru dialog, prezentare de argumente, consultare, negociere constructivă.
Zodia Săgetător. Nativii nu vor primi răspunsul de la medici, nici de la familie ci de la ei înșiși care vor ști cel mai bine ce, din abordările de până acum ale unei afecțiuni, le-a făcut bine.
Zodia Capricorn. Nativii se vor confrunta cu rigorile unor replici consolidate de argumente, de dovezi sau de invocarea unui text de lege de care trebuie să țină cont ceea ce va face greu de realizat, în acest moment, o înțelegere sau o rezolvare finală.
Zodia Vărsător. Preocupări casnice care se vor desfășura metodic, cu calm, răbdare și spor. Efort de a menține relațiile de familie într-un cadru firesc, echilibrat, profitabil pentru toată lumea.
Zodia Pești. Deplasări cu un scop practic care se rezolvă destul de repede și de corect (chestiuni administrative, în legătură cu regimul unor bunuri funciare sau imobiliare).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News