Ianuarie este luna de iarnă caracterizată, în general, de cele mai scăzute valori minime ale temperaturii, ca urmare a persistenţei maselor de aer continental polar ce acoperă în această perioadă jumătatea estică a Europei, dar este şi luna în care se mai pot înregistra şi temperaturi de peste 18 - 20 de grade Celsius, potrivit caracterizării climatice a primei luni din an, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Temperatura minimă absolută a lunii ianuarie este şi temperatura minimă absolută din România, aceasta fiind de minus 38,5 de grade Celsius, în timp ce maxima absolută a lunii este de 22,5 grade.
„Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna ianuarie valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sud-vestul Banatului. În zona intra şi extracarpatică valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai ridicate, -2 şi 0 grade, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade Celsius, în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 Celsius. În zona carpatică înaltă şi în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, temperatura coboară până la -8 grade Celsius, iar la altitudini mai mari de 1.800 de metri chiar sub -10 grade Celsius”, precizează specialiştii ANM, potrivit Agerpres.
Temperatura minimă absolută din ianuarie de -38,5 grade Celsius a fost înregistrată la Bod, în judeţul Braşov, în data de 25 ianuarie 1942. În aceeaşi dată s-au mai înregistrat minime absolute ale lunii ianuarie la Alexandria (34,8 grade Celsius) şi la Târgu Mureş (-32,8 grade Celsius).
La Bucureşti, minima absolută este de -32,2 grade Celsius, înregistrată tot în 25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. În acelaşi timp, la Bucureşti - Filaret, minima absolută a fost raportată, de asemenea, în 25 ianuarie 1942 şi are valoarea de -30 de grade Celsius, iar la staţia Bucureşti - Afumaţi, aceasta s-a înregistrat în 18 ianuarie 1963 şi este de -26,2 grade.
Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai consemnat în 14 ianuarie 1985, respectiv -38,4 grade Celsius, la Miercurea Ciuc, iar în 13 ianuarie 1985 la Întorsura Buzăului (-35,5 grade Celsius). Ianuarie 1963 a fost, de asemenea, o lună foarte rece înregistrându-se valori foarte scăzute ale minimelor absolute la Joseni, -38 de grade Celsius în 18 ianuarie, Craiova (Balta Verde), -35,5 grade în 25 ianuarie, Timişoara, -35,3 grade Celsius în 24 ianuarie, şi Cluj, -34,2 grade Celsius în 23 ianuarie.
Potrivit ANM, anii în care au fost înregistrate cele mai multe minime absolute în România, pentru luna ianuarie, au fost: 1942, 1963, 1985 şi 1987. În topul anilor cu cele mai reci luni ianuarie se află: 1963, 1964, 1969, 1985, 2017 etc.
„Chiar dacă ianuarie este o lună foarte geroasă, temperatura maximă poate avea valori de peste 18 - 20 de grade Celsius. Ani în care s-au înregistrat cele mai multe temperaturi maxime absolute ale acestei luni au fost: 1984, 1988, 1993, 2001, 2002, 2007, 2023. Temperatura maximă absolută a lunii ianuarie în România este 22,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Turnu Măgurele, în data de 18 ianuarie 2023”, menţionează specialiştii ANM.
La Bucureşti, maxima absolută este de este de 20,9 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în data de
19 ianuarie 2023. Tot pe 19 ianuarie 2023 a fost înregistrată maxima absolută şi la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret (20,4 grade) şi Bucureşti-Afumaţi (19,9 grade).
„De menţionat este faptul că ianuarie 2023 a fost cea mai caldă lună ianuarie din istoricul măsurătorilor meteorologice în România, în această lună fiind depăşită temperatura maximă lunară la 72 de staţii meteorologice”, susţin meteorologii.
În topul anilor cu cele mai calde luni ianuarie se află: 1983, 1988, 1994, 2007, 2014, 2023.
În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din ianuarie, acesta este redus chiar dacă nebulozitatea este accentuată în această lună şi zile în şir cerul se menţine acoperit. Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2023 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că, pe ansamblu, cantităţile medii lunare sunt mai ridicate în jumătatea vestică a ţării faţă de cea estică. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii, cuprinse între 21 şi 30 mm, se înregistrează în estul şi centrul ţării, iar în Delta Dunării acestea scad, la contactul cu marea, la mai puţin de 20 mm. În zona de câmpie şi de deal din vestul ţării ca şi în mare parte din Câmpia Română, suma lunară a cantităţilor de precipitaţii este, în general, de 30-40 mm.
Cele mai mari valori, peste 50 mm, sunt specifice zonelor montane înalte din nordul Carpaţilor Orientali, din Munţii Apuseni şi sud-vestul Carpaţilor Meridionali, unde izolat pot trece de 75 mm.
„Cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, din ianuarie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 395,4 mm, la Vlădeasa 1800, în anul 1976. La Bucureşti, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii este de 132,3 mm, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti - Filaret, în anul 1966. Tot în acest an au fost înregistrate şi maximele absolute la Bucureşti - Afumaţi şi Bucureşti - Băneasa, valorile fiind 123,8 mm, respectiv 125,5 mm", arată ANM.
Cele mai multe maxime absolute ale cantităţii lunare de precipitaţii au fost înregistrate în anii: 1963, 1966, 1976. În topul anilor cu cele mai ploioase luni ianuarie se află: 1966, 1976, 1979, 2021, 2023 etc. Printre anii cu lunile ianuarie cele mai secetoase se află 1964, 1989, 1991, 1997, 2020 etc.
De asemenea, cantitatea maximă lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 126 mm (Vf. Ţarcu, 2 ianuarie 1966). La Bucureşti, această maximă absolută este de 58,5 mm, înregistrată în 10 ianuarie 1943, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută s-a înregistrat în 22 ianuarie 1998 (35,6 mm), respectiv în 1 ianuarie 1966 (35,3 mm).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News