Ileana Badiu a vorbit despre momentele cumplite prin care a trecut, în momentul în care a pierdut opt sarcini.
Ileana Badiu a trecut printr-o adevărată dramă, înainte de a deveni mămică. Vedeta a pierdut opt sarcini și a făcut tratamente la cele mai cunoscute clinici, însă nimeni nu îi mai dădea vreo șansă, adopția fiind singura soluție pentru ea și soțul ei de a avea un copil. Actrița mărturisește faptul că în momentul în care a rămas însărcinată cu Sasha făcea controale săptămânal, întrucât nu-i venea să creadă că băiețelul ei este sănătos și voia să se asigure mereu că acesta este încă în viață.
„Am pierdut multe sarcini, opt mai exact. Nu e doar pierderea emoțională, ci și toată furtuna hormonală. Am fost într-un bruiaj hormonal, dar nimic din aceste lucruri nu m-au doborât. Sasha a fost o minune, care s-a întâmplat și s-a întâmplat într-un mod foarte mistic, aș zice, pentru că înainte să mă căsătoresc cu Cătălin, am fost în Germania, la o mare clinică specializată pe infertilitate, unde mi s-a făcut o investigație și mi s-a dat verdictul că este imposibil. Trebuia să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot avea un copil și să mă orientez pe ce aș putea să fac, și anume să înfiez.”, a declarat Ileana Badiu, în emisiunea La Măruță, de pe Pro TV.
Chiar dacă medicii nu îi mai dădeau nicio speranță, preotul a fost cel care a încurajat-o pe aceasta, asigurând-o că în curând va aduce pe lume un bebeluș. Ileana Badiu nici măcar nu a mai îndrăznit să spere, tocmai din acest motiv, în momentul în care a rămas gravidă și au început să apară simptomele a crezut că este vorba despre o boală.
„Am hotărât să ne căsătorim și la nunta noastră, părintele nostru de suflet a zis foarte relaxat „o să ai un copil, fii fără nicio grijă”. După nuntă, la foarte scurt timp, am rămas însărcinată. Nici nu mi-am făcut test, pentru că credeam că am hepatită. Timp de 9 luni m-am simțit groaznic, nu suportam nimic, nici hainele de pe mine. Făceam ecografii o dată pe săptămână să văd dacă copilul mai trăiește. ”, a mărturisit actrița.
Dramele pentru actriță nu se opresc aici. Aceasta a suferit extrem de mult când tatăl ei s-a stins, în urma unei forme foarte grave de leucemie. Chiar dacă i-a fost extrem de greu să-l vadă așa, vedeta a stat cu părintele ei până în ultima clipă.
"Tatăl meu a făcut leucemie, iar el mereu era salvatorul, era medic. Aveam 21 de ani când am aflat că el are leucemie, o boală agresivă care duce la acel final... iar la el a fost destul de galopant, fiind descoperit destul de târziu. Nu mai era nimic de făcut. Cel mai tare m-a durut și m-a dărâmat faptul că l-am văzut cum se degradează timp de un an de zile. El ne-a pregătit din prima secundă, spunându-ne exact cum va fi fiecare etapă și așa a și fost. Toată perioada în care l-am văzut stingându-se a fost foarte dureroasă pentru mine. Am stat lângă el până în ultima clipă în spital, iar el mi-a scris o scrisoare în care mă lăuda pentru ceea ce am devenit.", a continuat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News