Ilinca Vandici a recunoscut că a fost înșelată de Ciprian Marica. Dezvăluirile vedetei: "Aflam de infidelitatea lui"

Data publicării:
Ilinca Vandici și Ciprian Marica, colaj foto/ sursa instagram
Descriere foto: Ilinca Vandici și Ciprian Marica, colaj foto/ sursa instagram

Ilinca Vandici a făcut dezvăluiri inedite din relația cu Ciprian Marica. Vedeta a recunoscut că a fost înșelată de către acesta.

Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România. Vedeta are o familie superbă și o carieră de succes. Până să se bucure de tot ce are acum, Ilinca Vandici a trecut prin multe dezamăgiri în dragoste. Așa s-a întâmplat și în cazul relației de lungă durată pe care a avut-o cu Ciprian Marica.

Invitată la podcastul găzduit de Radu Țibulcă, Ilinca Vandici și-a deschis sufletul și a spus exact ce s-a întâmplat între ea și fostul fotbalist. Aceasta a mărturisit că a fost înșelată de către Ciprian Marica.

”Nu știu să-ți spun cum, dar aflam! Venea o prietenă care-mi spunea că are o prietenă care-i spune că e plecat…acolo. Aflam, pur și simplu (…) Din întâmplare, mă uitam pe Facebook la nu știu cine și o vedeam pe nu știu care în poză la terasă, recunoșteam terasa”, a spus Ilinca Vandici.

Întrebată despre motivul certurilor, vedeta a răspuns extrem de sincer: „Infidelitatea lui”.

 „Am încercat să port o discuţie civilizată, fără crize şi isterii, plecând de la întrebarea: „De ce ai făcut asta?”. M-am ferit să par o nebună, aşa cum bărbaţii au foarte uşor tendinţa să ne considere în asemenea momente, poate pentru a-şi masca vina. M-am simţit dezamăgită, fiindcă mi s-a răspuns prin negaţii, deci am fost şi minţită, pe lângă faptul c-am fost înşelată”, a spus ea.

Ilinca Vandici a mai făcut o dezvăluire șocantă. Prezentatoare Tv a mărturisit că Ciprian Marica a încercat să o agățe pe Adelina Pestrițu, însă aceasta nu i-a răspuns la mesaje. Și asta nu a fost singura cu care Ciprian Marica a încercat să aibă o aventură. Și Bianca Drăgușanu a primit avansuri din partea fostului iubit al Ilincăi Vandici.

„Ştiu că Ciprian i-a trimis nişte mesaje Adelinei. Ea şi-a pierdut telefonul şi acele mesaje au ajuns în redacţia unei reviste. Au fost şi publicate. La două luni după aceea. Adelina e o fată cu foarte mult bun-simţ, n-aveam de ce să mă iau de ea, mai ales că ea nici măcar nu i-a răspuns. El doar a încercat, i-a trimis nişte mesaje. Eu am înţeles exact cum au stat lucrurile şi chiar am invitat-o în emisiune ulterior. Nu i-am purtat nici un fel de ranchiună. Cu Bianca, la fel. Fetele astea sunt vizibile, sunt frumoase, orice bărbat şi-ar dori să le aibă”, a mai spus Ilinca Vandici.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel