Ilinca Vandici a vorbit despre relația pe care o are cu Elena Udrea.
Ilinca Vandici a avut o relație mai apropiată cu Elena Udrea, lucru pe care nu foarte multă lume îl știe. Acum câțiva ani, prezentatoarea TV a fost într-o relație cu Alin Cocoș, iar, în același timp, Elena Udrea era căsătorită cu Dorin Cocoș, tatăl acestuia. Chiar dacă se zvonea faptul că cele două nu ar fi fost în relații bune, întrucât Elena Udrea nu era de acord cu relația, Ilinca Vandici înlătură orice zvon.
"O admir foarte tare și o plac pe Elena. Nu pot spune că am avut o relație sau că eram prietene. Ne-am întâlnit de vreo 2, 3 ori în doi ani și jumătate la câte o masă. Nu pot să spun că am împărțit experiențe sau am povestit lucruri. Însă da, o plac foarte tare pe Elena. Nu ne-am certat, nici nu aveam de ce să ne certăm., a declarat Ilinca Vandici în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai", potrivit wowbiz.
"Alin nu m-a cerut niciodată în căsătorie. Nuntă în Bora Bora? Cine a spus asta și eu nu știu?! Presa a scris multe la vremea respectivă.
Era foarte interesant să amesteci între o relație de iubire între doi copii, că și eu și Alin eram copii, e super interesant să amesteci un nume precum era la vremea respectivă și este Elena Udrea. Nu mi s-a părut potrivit." , a mai dezvăuit ea.
Ilinca Vandici a izbucnit în lacrimi, în momentul în care Denise Rifai a adus în discuție moartea tatălui prezentatoarei TV. La acel moment, prezentatoarea tv a apelat la ajutorul psihologilor pentru a face față pierderii, mai ales că părintele său s-a stins din viață în urma unei suferințe lungi, lucru care a marcat-o pe aceasta.
Vedeta a vorbit și în trecut despre lipsurile din copilărie și despre traumele cu care a rămas, însă spune că nu își judecă părinții în niciun fel.
„Nu l-am judecat niciodată (n.r pe tatăl ei), nu e dreptul meu să fac asta, însă este dreptul meu să semnalez anumite lucruri pe care le-am simțit. Nu consider că am greșit cu nimic în ceea ce am declarat, astea au fost lucrurile pe care le-am simțit și pe care le simt în continuare, dar pe care încerc să le repar. Cred că e greșit ca un copil să își judece părinții, cred că e greșit ca un părinte să își judece copiii, cred că fiecare avem libertatea dată de Dumnezeu să ne trăim viața exact așa cum ne dorim.
Nicio clipă, oricât de supărată aș fi fost, oricât de rănită, oricâtă durere aș fi simțit nu am susținut și nu voi susține niciodată că părinții mei nu m-au iubit sau că nu au făcut pentru mine, că nu și-au dat tot interesul ca nouă să ne fie bine, ba chiar am fost un copil foarte iubit, doar că iubit în felul lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News