Ilinca Vandici, despre prima întâlnire cu soțul ei. Unde a dus-o acesta: "Acolo mi-a spus că eu voi fi soția lui și mama copilului lui"

Data publicării:
Ilinca Vandici, sursa instagram
Descriere foto: Ilinca Vandici, sursa instagram

Ilinca Vandici a vorbit despre prima întâlnire cu soțul ei.

Ilinca Vandici și Andrei Neacșu formează unul dintre mai apreciate cupluri din țara noastră. Prezentatoarea de televiziune se poate declara o femeie împlinită, are o carieră de succes și o familie extrem de frumoasă. De asemenea, cei doi soți au împreună un băiețel, care le face viața mult mai frumoasă de când a apărut pe lume.

Vedeta a mărturisit în cadrul unui interviu și cum a decurs prima lor întâlnire. Soțul ei a dus-o la o mânăstire, acolo unde i-a și declarat dragostea pe care i-o poartă.

"Hahahah… Inedită… Am ieșit la masă, la prânz, iar din vorbă în vorbă am ajuns la subiectul credință, biserici, mănăstiri etc… Am constatat că ne plăcea amândurora aceeași mănăstire, ne-am urcat în mașină, am mers acolo, loc unde Andrei mi-a spus că eu voi fi soția lui și mama copilului lui. Nu mai eram în perioada în care aveam așteptări din partea bărbaților, iar relația cu Andrei a pornit frumos, fără așteptări, fără a programa cumva niște lucruri.

Mi-am zis că văd unde o duce și ce o vrea Dumnezeu, și probabil tocmai relaxarea aceasta a mea a și dus la această întâmplare. Uite, că, până la urmă a făcut mai multe decât a spus", a declarat Ilinca Vandici, potrivit VIVA.

Ilinca Vandici a mărturisit că ea și soțul ei se află într-o dezvoltare continuă, astfel că nu au timp să se plictisească.

"Nu am avut timp să ne plictisim, am construit atât de multe lucruri, am dus la capăt o grămadă de planuri, ne-am sudat relația, ne-am consolidat carierele și ne-am bucurat în fiecare zi de minunea noastră, în prezența căruia orice neplăcere dispărea!", a mai adăugat Ilinca Vandici.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel