Andreea Bălan a dezvăluit câteva imagini din vila sa de lux din Pipera.
Andreea Bălan este una dintre cele mai consacrate artiste din țara noastră, iar acest lucru se vede nu doar din numărul de spectacole pe care artista le onorează lunar, ci și din bunurile pe care aceasta le deține. Deși este destul de rezervată când vine vorba să arate oamenilor lucrurile pentru care a muncit de-o viață, artista a lăsat recent publicul să „pătrundă” în vila sa de lux, printr-un videoclip realizat pe rețelele de socializare. Așadar, imobilul deținut de vedetă se situează în zona de Nord a Capitalei și se întinde pe o suprafață de aproximativ 500 de mp. Casa are mai multe băi, dormitoare, Andreea și-a creat chiar și propriul studio, are două camere de joacă pentru fetițe, propria spălătorie și un living care ocupă suprafața unui apartament.
„Nu plătesc chirie, am casa mea. Ținând că e zona foarte bună, stau în Pipera, cred că vila se ridică la 850.000 de euro. Are 340 de mp, pe un teren de 500 de mp și are multe, multe camere, două sau trei locuri de parcare, am două intrări pentru că a fost construită ca și duplex, inițial, dar acum este o casă mare. La intrare am peretele cu amintiri și o baie, am spălătorie, cu două mașini de spălat, uscător, tot ce trebuie. Avem 2 copii și sunt multe lucruri de spălat.
Livingul are 120 de mp, am un colț de făcut reels-uri și poze, bucătăria, mama gătește cel mai bine și are grijă de noi trei.”, a dezvăluit Andreea Bălan pe rețelele de socializare.
@andreeabalan Turul casei (p1) ????????✨
♬ original sound - Andreea Balan
Invitată în urmă cu ceva timp în cadrul podcastului realizat de Jorge, artista a dezvăluit chiar și faptul că a făcut de mult timp primul milion de euro, pe care însă l-a și cheltuit. Pe lângă plăcerile nevinovate pe care, cel mai probabil, și le-a satisfăcut, Andreea Bălan a investit și în mai multe bunuri, cum ar fi vila prezentată mai sus, dar și două apartamente pe care vedeta le deține în prezent.
„Jorge: Ce preferi, să găsești dragostea vieții tale sau să găsești un milion de euro?
Andreea Bălan: Dragostea vieții mele. Un milion de euro, îi fac pe ăia. Am făcut milionul. L-am și cheltuit.
Jorge: L-ai și cheltuit?
Andreea Bălan: Păi da.
Jorge: L-ai și făcut la loc?
Andreea Bălan: Da, l-am făcut. În fine, am în bunuri. Casa valorează mult, mai am două apartamente, dar l-am făcut”, a fost conversația dintre cei doi în cadrul podcastului.
Chiar dacă divorțul de George Burcea, tatăl fetițelor sale, a venit într-un moment destul de neașteptat, lăsând o traumă destul de mare în sufletul vedetei, la peste 3 ani de la acest eveniment neplăcut, se pare că diva a cunoscut împlinirea pe toate planurile. Vedeta trăiește deja de ceva timp o poveste de iubire perfectă alături de sportivul Victor Cornea, iar cei doi par mai uniți și mai îndrăgostiți ca niciodată.
„Universul mi-a dat fix ceea ce-mi doream. Multă iubire și o persoană foarte potrivită pentru mine. Vi se pare că eu arăt de vârsta mea? Eu arăt cel puțin cu 10 ani mai tânără și atunci nu se simte, nu se vede și întotdeauna am simțit că voi fi cu cineva mai tânăr decât mine, așa am simțit în manifestările și meditațiile mele, mă simt foarte tânără, deși am o experiență vastă. Eu, ca și suflet, sunt foarte tânără și copilăroasă.”, a declarat Andreea Bălan la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News