Theo Rose a vorbit despre actuala și fosta poveste de dragoste.
Theo Rose formează de aproximativ patru luni de zile un cuplu cu Anghel Damian, cu care va avea și un copil. Chiar dacă toată lumea știe deja de povestea de iubire dintre ei doi, vedeta este destul de discretă în spațiul public, cu privire la acest subiect. Theo Rose explică astfel că au deranjat-o destul de mult reacțiile pe care le-au avut oamenii, în momentul în care a confirmat atât relația, cât și despărțirea de Alex Leonte, încât vrea să-și trăiască viața personală cât mai discret.
„Încerc totuși să fiu discretă în ceea ce privește relația noastră, dar nu mă feresc să vorbesc despre el, pentru că e omul cu care îmi petrec timpul, da, e jumătatea mea, doar că încercăm totuși să fim mai discreți așa.
Oamenii au reacționat în fel și chip și atunci vreau să îmi țin viața cumva departe de reacții de genul acesta. Oricât ai fi de tare și oricât ai zice că nu le iei în seamă, nu au cum să nu te afecteze la un moment dat și am zis să ne vadă mai răruț că e mai drăguț, lasă că e bine așa”, a declarat Theo Rose, potrivit playtech.
Solista spune că între ea și fostul iubit a rămas o relație foarte bună și, în continuare, mai sunt legați de anumite lucruri. Aceștia au botezat împreună doi copii, astfel încât își păstrează angajamentul de a le fi întotdeauna nași spirituali.
„Sunt doi copii pe care i-am botezat și sunt botezați împreună cu Alex, cu fostul meu iubit, cu care am rămas în relații extraordinare. Ne-am prezentat amândoi ca nași ai copilului. Ultimul botez, ultima petrecere a fost a finuțului nostru Selim Alexandru și ne-am distrat, a fost frumos.
Se întâmplă lucruri, evenimente în viața noastră, dacă ne-am luat un angajament, l-am dus până la capăt. Și mi se pare normal să fi făcut așa. Iar noi am hotărât de la început că suntem nași și noi ne-am dus nași acolo.
Nu am vrut să încurcăm borcanele, vede copilul pe filmarea de la biserică 2 persoane, după aceea vede 4, după aceea ce o să întrebe: câte o să mai fie? 6 acum? Ce urmează? Nu ai cum.”, a explicat vedeta, potrivit sursei citate.
Vestea că Theo Rose este însărcinată a uimit pe toată lumea. Artista formează o relație cu Anghel Damian doar de patru luni, însă se pare că lucrurile dintre cei doi merg atât de bine, încât aceștia și-au dorit să-și întemeieze o familie în sensul adevărat al cuvântului. Nu artista a fost cea care a dat prima vestea, dar, ulterior, a confirmat-o.
”Vă pup de la filmări. E adevărat, o să aveți un nepoțel, sau o nepoțică. Când iese, vreau să îl strigați nepoate, sau nepoată”, a declarat Theo Rose pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News