Incident fatal pe platoul de filmare: Alec Baldwin dă asigurări că ''lucrează'' în cadrul anchetei/ VIDEO

Data publicării:
Alec Baldwin, foto Instagram
Descriere foto: Alec Baldwin, foto Instagram

Alec Baldwin cooperează în cadrul anchetei asupra incidentului în urma căruia o directoare de imagine şi-a pierdut viaţa în timpul filmărilor la pelicula ''Rust'', a dat asigurări actorul american sâmbătă, la aproape o lună după ce poliţia a obţinut un mandat de confiscare şi percheziţie pentru telefonul său mobil.

''Orice insinuare potrivit căreia nu mă conformez cererilor, ordinelor, exigenţelor sau mandatelor de confiscare asupra telefonului meu este o prostie, o minciună'', a declarat actorul într-o înregistrare video pe Instagram.

El a explicat că autorităţile statului New Mexico, unde s-a produs tragedia în octombrie anul trecut, colaborează cu cele din statul New York, unde locuieşte, şi că demersurile pentru recuperarea telefonului durează. ''Evident, ne vom conforma 1.000% cu toate acestea. Suntem perfect de acord'' , a asigurat actorul.

Poliţia care investighează cazul morţii directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare ale western-ului "Rust" a obţinut pe 16 decembrie un mandat de percheziţie pentru telefonul actorului Alec Baldwin, care manipula revolverul în timpul accidentului şi care este totodată producător al filmului cu buget redus.

La momentul tragediei, pe 21 octombrie, la o fermă din Santa Fe (New Mexico), Alec Baldwin lucra la o scenă cu Halyna Hutchins.

El susţine că nu a apăsat niciodată pe trăgaci când arma s-a declanşat. Actorul a declarat într-un interviu televizat că nu are ''nicio idee'' despre cum ar fi putut ajunge un glonţ real pe platoul de filmare şi cum ''a ajuns în revolver'', armă ce i-a fost prezentată drept inofensivă. Potrivit mandatului emis la jumătatea lunii decembrie, "telefonul ar putea conţine probe", "relevante pentru anchetă", cum ar fi mesaje sau e-mailuri trimise sau primite de Alec Baldwin cu privire la producţia ''Rust''.

Până în prezent nu au fost efectuate arestări în acest caz, însă nu este exclusă urmărirea penală, inclusiv împotriva actorului Alec Baldwin, în cazul în care va fi stabilită o răspundere.

Într-un interviu acordat canalului american ABC, difuzat pe 2 decembrie, Alec Baldwin a declarat că nu se simte nici vinovat, nici ''responsabil'' pentru moartea Halynei Hutchins.

''Cel mai bun mod, singurul mod de a o onora pe Halyna Hutchins, este descoperirea adevărului. La asta lucrez, pe asta insist, asta cer'', a spus Alec Baldwin în postarea sa pe Instagram.

Directoarea de imagine Halyna Hutchins a decedat, iar regizorul peliculei, Joel Souza, a fost rănit în urma incidentului tragic petrecut pe platoul de filmare al westernului ''Rust'', relatează Agerpres.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Alec Baldwin (@alecbaldwininsta)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel