Sâmbătă, ora 13:00, aveți „Întâlnire cu arta”, pe Spectacola și DC News.
„Întâlnire cu arta”, emisiune difuzată în fiecare sâmbătă la Spectacola și DC News, este întâlnirea dumneavoastră cu lumea fascinantă a teatrului, a filmului și a tuturor formelor de artă, prin ochii și poveștile unor invitați de seamă. O oră în care vă invităm să vă desprindeți de cotidian și să pășiți în lumea artiștilor, să le aflați poveștile, să le cunoașteți munca și să vă lăsați inspirați de frumos și emoție.
Georgiana Ioniță Toader, gazda emisiunii, își propune ca în fiecare săptămână să vă surprindă cu poveștile invitaților ei, dar și să vă deschidă apetitul pentru artă.
Săptămâna aceasta, Giulia Rossignoli, designer vestimentar, vine în platoul Spectacola și DC News.
Născută în Italia, la Milano, Giulia Rossignoli s-a îndrăgostit de artă în copilărie. De la desen și pictură, în adolescență a luat primul contact cu lumea modei. S-a înscris la un liceu cu specializarea „design vestimentar”, iar de acolo a pornit aventura ei, oficială, în fascinanta lume a modei. A urmat apoi Universitatea de Design Vestimentar „Nuova Accademia di Belle Arti”, unde a avut-o ca profesoară pe celebra Benedetta Barzini, care încă activează în lumea modelingului, la vârsta de 79 de ani. Deși îi era profesoară de antropologie, Benedetta Barzini i-a predat și câteva lecții despre viață, modă și feminitate, pe care Giulia le poartă cu ea și azi.
În urmă cu 7 ani, Giulia Rossignoli s-a mutat în România, din dragoste, așa cum ne-a mărturisit în platoul Spectacola și DC News. Dragoste pe care o pune în tot ce face, considerând că aceasta este „cheia succesului”. Și-a format o familie frumoasă, dar și un business care se extinde de la zi la zi.
Pasionată de frumos și de romantism, ea creează rochii fabuloase pentru românce, fiind unul dintre designerii preferați ai vedetelor.
Și nu doar doamnele se bucură de creațiile ei. În pandemie, la puțin timp după ce a venit pe lume fiica sa, Marilu, designerul vestimentar a pus pe picioare un brand de haine de ocazie pentru copii.
Nu ratați emisiunea „Întâlnire cu arta”, de sâmbătă, 17 iunie, ora 13:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Site: https://www.spectacola.ro/
TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News