Ioan Aurel Pop: Ziua Limbii Române este o sărbătoare a sufletului românesc

Data publicării:
Ioan Aurel Pop, Academician. Foto Facebook
Descriere foto: Ioan Aurel Pop, Academician. Foto Facebook

Ziua Limbii Române este o sărbătoare a sufletului românesc, fiindcă limba este efigia cea mai pregnantă a românilor, a afirmat, marţi, Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, la dezbaterea "Statutul actual al limbii române".

"Ziua Limbii Române - din 1990 în Republica Moldova şi din 2013 în România - este sărbătoare oficială, dar de fapt e o sărbătoare a sufletului românesc, fiindcă limba este efigia cea mai pregnantă a românilor. S-au dat multe definiţii ale limbii şi multe definiţii ale limbii române, dar limba pentru mine înseamnă un organism viu care se naşte, creşte, se dezvoltă şi chiar îmbătrâneşte câteodată şi se varsă în alte limbi odată cu poporul care a creat-o şi căreia i-a servit drept mijloc de comunicare. De aceea vorbim, poate incorect din punct de vedere ştiinţific, dar în limbaj colocvial despre limbi vii şi despre limbi moarte. A noastră este vie şi oricât de contaminată ar fi ea astăzi de neologisme, barbarisme, hiperurbanisme, de prescurtări neobişnuite, de sms-uri năstruşnice, nu trebuie să ne temem. Limba română are încă puterea de a rămâne ea însăşi în ciuda acestor variate primejdii", a spus Ioan Aurel Pop în cadrul evenimentului desfăşurat în Aula Academiei, potrivit Agerpres.

Ioan Aurel Pop a afirmat că Academia Română are rolul de a veghea asupra limbii române, a limbii literare bogate, armonioase, frumoase şi capabile să comunice toate simţămintele omeneşti.

"Limba noastră este viaţa noastră şi, din fericire, cred că limba are propriile mijloace de apărare, de conservare şi de dezvoltare cu o condiţie, să veghem ca specialişti asupra celei mai frumoase forme a limbii care este limba literară. Ne putem exprima în graiuri, putem cultiva dialectele limbii, putem avea un limbaj colocvial, dar atunci când este vorba de o ceremonie şi de solemnitate, limba literară ne defineşte, iar a noastră este o limbă literară bogată, armonioasă, frumoasă, capabilă să comunice prin cuvinte toate simţămintele omeneşti, de la cele mai simple până la cele mai complicate. Această misiune de grijă asupra limbii o are Academia Română şi Academia Română nu va abdica niciodată de la misiunea ei", a mai spus preşedintele Academiei Române.

Academicianul Eugen Simion a afirmat că limba română reprezintă semnul identităţii noastre ca popor.

"Limba română este semnul identităţii noastre. Nu vă spun un lucru nou, dar vă spun un lucru adevărat. Cine are o limbă are un popor, sau poporul există dacă are o limbă, a spus un poet. (...) Popoarele care îşi pierd limba devin populaţie, iar populaţiile dispar din istorie. Limba este cea care dă identitatea", a spus acad. Eugen Simion.

Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Demersul legislativ a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Evenimente


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel