Ioana Bugarin își arată susținerea față de actrița Viorica Vodă, printr-o confesiune emoționantă.
Actrița Viorica Vodă a fost prezentă pe scena celei de-a 16-a ediții a Premiilor Gopo, alături de colegii ei din filmul Filantropica, regizat de Nae Caranfil, care a sărbătorit 20 de ani. Aceasta a dat dovadă de foarte mult curaj și a ales să vorbească public despre sacrificiile impuse de lumea cinematografiei. Actrița a purtat un discurs puternic pe scenă, plin de emoție, despre cum a fost nevoită să facă terapie, pentru a trece peste hărțuirea din lumea cinematografiei.
Oana Pellea, reacție după scandalul de la Premiile Gopo: Doamna Viorica Vodă trebuie să dea nume
Declarațiile actriței Viorica Vodă au creat un val de reacții, în mediul online, dar și printre oamenii din industria cinematografică. Ioana Bugarin își arată susținerea față de colega sa și dezvăluie că și ea s-a lovit de asemenea situații.
„Mai multe actrițe, din păcate, am trecut prin atingeri neplăcute, comentarii nepotrivite. Îmi amintesc și acum că erau colegi și veneau și îmi puneau mâna pe după spate și toată mâna ajungea pe sânul meu, eram o puștoaică timidă care nu stia cum să se mai tragă. Din care am ajuns să joc un film din care trebuia sa ies și regizorul mi-a spus, tu știi că eu fac filmul asta doar ca să te văd goală?”, a spus Ioana Bugarin pentru PRO TV.
Viorica Vodă, noi dezvăluiri ȘOCANTE. Cum a fost hărțuită actrița: „Mi-a smuls sutienul de pe mine”
Mai mult, actrița povestește că s-a lovit de astfel de situații și în perioada facultății.
„A existat un profesor care la un curs, îmi amintesc și acum, o amenința pe o colegă care avea un bust mai voluminos, că dacă mai țopăie mult pe polka din bust, el o dă afară. Și a umilit-o, a pus-o în fața întregii clase și a spus că dacă îți mai miști sânii în felul ăsta, eu te dau afară, și a pus-o să danseze fără să își miște sânii în fața întregului colectiv. Deja începusem să dezvolt un soi de anxietate, mi-era frică să vorbesc, să fiu acolo, să nu fac ceva greșit, că nu sunt suficient de bună și am spus unei profesoare că m-am apucat de terapie”, a mai spus aceasta, potrivit stirileprotv.ro
Dana Rogoz intervine în scandalul de la Premiile Gopo: Am încercat și să vorbesc despre hărțuire
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News