Ioana Dichiseanu a dezvăluit care a fost dorința neîmplinită a tatălui său, Ion Dichiseanu.
Ion Dichiseanu s-a stins din viață pe 20 mai, la vârsta de 87 de ani. Marele actor și-a petrecut ultimele luni din viață pe patul de spital, din cauza unei infecții care i-a cauzat o pneumonie bilaterală. Fiica regretatului artist a suferit enorm și suferă în continuare, mai ales că cei doi au avut o relație foarte apropiată. La aproape un an de la moartea părintelui său, Ioana Dichiseanu a dezvăluit care a fost dorința tatălui său, pe care nu a putut să o ducă la bun sfârșit.
"Tata și-ar fi dorit să mai scrie o carte. Din păcate, nu a mai fost să fie. Din fericire, relația noastră, fiind atât de strânsă, îmi acordă un drept moral de a scrie o carte pentru el. Aici mă va ajuta Adi, din două motive: este un maestru al condeiului, dar și serile petrecute "la povești", în compania tatei, fac din el un soi de confident al său.
În acest fel, atât eu cât și Adi, știm exact ceea ce i-ar fi plăcut tatei să povestească sau ce ar fi dorit sa păstreze pentru el, pentru că era de o decență nemaiîntâlnită. Ceea ce știu sigur este ca îmi doresc sa evidențiez latura sa umană, dar în același timp forța sa interioară, "neomenească". ", a declarat Ioana Dichiseanu pentru Click!
Cu multă durere în suflet, Ioana Dichiseanu a povestit cât de mult îi simte fiica ei lipsa bunicului. Aceasta a mărturisit că Anastasia îl include pe Ion Dichiseanu în toate lucrurile pe care le face.
"Când tata a fost internat prima dată, Anastasia îi făcea scrisori lui Doamne-Doamne să îl roage sa îl aducă pe Dichi acasă. Atunci când s-a întors, Anastasia avea grijă de el și se ghemuia la pieptul lui spunându-i: „Dichi, să nu mai pleci niciodată de lângă mine!”. În ziua în care tata „a plecat” i-am spus Anastasiei că Dichi e la îngeri și că nu va mai veni. A fost foarte tristă. Și azi ea îl include în jocurile sale, în plimbările pe care le facem sau la masă. Îi este dor de el și îi simte lipsa.", a mai spus Ioana Dichiseanu pentru sursa citată.
Citește și: Ioana Dichiseanu, dezvăluri NEȘTIUTE din familia tatălui său: „Au fost deportaţi în Austria, Salzburg”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News