Ioana Ginghină a dezvăluit cum și-a educat fiica și ce regrete are cu privire la relația dintre cele două.
Ioana Ginghină este una dintre cele mai transparente și sincere vedete din țara noastră. Vedeta nu s-a ascuns niciodată de la a spune lucrurilor pe nume, indiferent că a fost vorba de scandalurile ce îi vizau viața profesională sau de detalii intime din viața personală. În acest sens, actrița nu s-a ferit nici de la a vorbi sincer despre posibilitatea de a da naștere celui de-al doilea copil. Chiar dacă momentan nu se mai vede în postura de a fi din nou mamă, actrița spune că a discutat aceste detalii sensibile cu fiica sa, care nu s-a împotrivit deloc acestui lucru.
„Da, așa este și am mulți copii, la școala mea de actorie, copii cu care lucrez și am o legătură foarte strânsă. Apoi, finuța mea, Thea, mă admiră mult și am început să petrecem mai mult timp împreună. Nu știu dacă voi mai avea fericirea unui copil născut de mine, dacă nu a venit până acum… Ruxi nu a avut niciodată nimic împotriva unui frate, tot timpul și-a mai dorit, iar dacă ar veni acum, pentru ea nu ar fi nicio problemă.”, a declarat Ioana Ginghină pentru viva.
Adolescența este categoric un prag destul de greu de gestionat de orice părinte, iar acest lucru îl poate confirma oricând și Ioana Ginghină. În acest sens, actrița spune că a învățat extrem de multe lucruri noi de la fiica sa și încearcă să-i și respecte sfaturile, acolo unde este posibil. Cel mai important aspect pe care Ioana a avut posibilitatea de a-l afla este perspectiva adolescenților cu privire la postările pe care aceasta le face în mediul online, care nu sunt deloc văzute cu ochi buni de către prietenii fiicei sale.
„Da, normal că primesc sfaturi de la Ruxandra și nu doar sfaturi, învăț foarte multe de la ea. Este acum o lume nouă, colorată, pe care eu o înțeleg datorită ei. Țin cont de sfaturile ei, mai ales că vin cu argumente foarte puternice. E foarte dură cu mamele influencerițe și, ce mă distrează cel mai tare, este că multă lume nici nu știe ce gândesc tinerii când văd anumite postări. Și nu e vorba despre postările în care ești în costum de baie, cum ar putea crede majoritatea, nu. Însă acești adolescenți, când văd copii expuși mai mult decât e cazul, critică, și nu vrei să știi ce e la gura lor.”, a continuat actrița.
Când vine vorba de regrete, Ioana Ginghină spune că nu are să-și reproșeze nimic, cu privire la educația și la timpul pe care l-a petrecut cu fiica sa. Vedeta a încercat să-i dedice multă atenție Ruxandrei și, spune ea, în mare măsură a și reușit asta.
„Nu, chiar nu, pentru că am fost o mamă cum puține sunt, sincer îți spun. Datorită meseriei, am avut timp și disponibilitate să stau și să mă joc mult cu ea. O facem și acum. Dar a meritat tot, pentru că apreciază și știe că este cea mai importantă pentru mine. Am greșit, nu se pune problema, dar mi-am cerut scuze, am învățat lecția și am mers mai departe. Ne-am educat una pe alta. Ea m-a învățat să fiu mamă.”, mai spune ea, pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News