Ion Caramitru se află încă sub supravegherea medicilor. Care este starea de sănătate a actorului?
Ion Caramitru a fost internat în spital în urmă cu 10 zile din cauza unor probleme de sănătate. Din această cauză el nu a putut fi prezent la Festivalul Serile Filmului Românesc de la Iași. Chiar dacă medicii au spus că actorul va fi externat în câteva zile, iată că nici acum actorul nu a fost trimis acasă.
Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti rămâne sub observaţie medicală, din cauza unei infecţii în sânge.
„Nu ştiu ce diagnostic a primit Ion Caramitru. Nu sunt medic şi nici nu am acces la cel care-l tratează. Dar, din discuţiile purtate cu colegul meu a rezultat că exista o infecţie în sânge, pare-se, care i-ar da destulă bătaie de cap. Ca atare, i s-au făcut în zilele ce au trecut tot felul de analize, iar tratamentul cu antibiotic a continuat. Însă nu ştiu cât va mai rămâne internat şi nici când va putea reveni la serviciu. O va face de îndată ce starea de sănătate i-o va permite, asta puteţi fi sigur!”, a declarat Ioan Onisei pentru impact.ro.
Andrei Giurgia a dezvăluit că nu este vorba despre Covid-19, o veste bună pentru actor.
Ioan Onisei susține că marele actor se afla acasă, în concediu de odihnă, atunci când a început să se simtă rău. Ion Caramitru a mers imediat la spital pentru a afla care este cauza acelor stări febrile.
„A fost trecut de doctori pe antibiotic, dar totul va dura, inclusiv seria de analize, până când medicii vor identifica despre ce este vorba. Se vorbeşte despre o infecţie, dar din câte ştiu nu e încă niciun diagnostic confirmat oficial în cazul său.
Sper însă ca săptămâna viitoare Ion Caramitru să revină la teatru”, a spus Ioan Onisei în urmă cu câteva zile pentru sursa citată anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News