Irina Margareta Nistor a vorbit despre suferința ei.
Suferința Irinei Margareta Nistor a fost în anul în care altcineva a tradus Oscarurile. Despre acest subiect a vorbit la podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu.
I.V.: Câte ediții de Oscar ați relatat sau comentat în direct?
I.M.N.: Păi au fost astea trei, recente, la Pro, pe Voyo, a mai fost una cu ediția a 75-a, pe care am relatat-o cu Bogdan Stănescu și ne amintim că între timp se ocupă chiar de traducere de film, are chiar și un curs și și-a făcut și o lucrare de doctorat pe traducerea de film, la TVR. A mai făcut una, cred că nu știu dacă nu e a cincea, cum zic eu, eu nu am făcut cifrele, ci Literele, dar atât vreau să îți spun că mi-am amintit și mi se pare totuși bine așa, să povestesc. Îmi amintesc de un an, când a tradus altcineva.
Știu că au fost două ediții, a fost o ediție pe care a tradus-o Andrea Raianu, o ediție cred că în TVR, una la care a lucrat Teo cu dragul, dragul nostru Andrei Gheorghe, una pe care a tradus-o Ada Rosetti. Nu îmi mai amintesc la care dintre ele, dar la una la care aveam treabă, deci comenta altcineva, și îmi aduc aminte că m-am dus la noi, unde e o baie foarte mare, așa, și am încuiat ușa și am stat acolo și am plâns atât de tare că nu mai aveam aer. Nu mai aveam aer! Nu puteam să respir! În așa hal.
Și am zis: „Sper să nu mai am aer niciodată și să nu mă mai trezesc din plânsul acesta”. Și acum când am tradus-o acum două zile, am zis: „Vezi, mă, nu e bine niciodată să spui așa, că se întoarce roata.” Sigur, probabil sunt 20 și ceva de ani de atunci. Dar dintr-o dată mi-am amintit cât de tare am suferit, am suferit îngrozitor. Sunt pasională în tot ceea ce fac și de aia, așa funcționează lucrurile. Deci da, nu am numărat. Și la Zamfir cred că mi-a dat o dată dar nu în direct, a avut de undeva înregistrarea și a circulat o seară din aceasta de Oscaruri.
I.V.: Înainte de Revoluție, da?
I.M.N.: Da, înainte de Revoluție.
I.V.: În anii ’80?
I.M.N.: Da, da, îi trimisese probabil soră-sa din America și, da.
I.V.: Și care a fost atunci, dacă vă amintiți?
I.M.N.: Nu, nu îmi amintesc. Nu.
I.V.: Anul acesta, Oppenheimer a câștigat 7 statuete din aur. 7 e cifra perfecțiunii. A fost cel mai bun film?
I.M.N.: Da, categoric! Și de când îl așteptam să vină, și după ce l-am văzut, și că l-am văzut de două ori, chiar cu mintea mea. Știi, că eu zic, și probabil e politically incorrect, dar probabil că există minți de bărbați și minți de femeie. Deci cu mintea mea de femeie, a trebuit să îl văd de două ori pentru că era mult prea complex pentru mine, și l-am mai văzut o dată la Timișoara, unde au un IMEX extraordinar. Dar aș fi vrut să îl văd, unde au la Paris de curând, chiar când a luat el Cesarul, el povestea că la Paris, la Grand Rex, i-au pus un proiector de 70mm, deci nu de 35, ci de 70 de mm pe care l-au adus din Normandia special pentru Oppenheimer ăsta, ca să îl poată proiecta așa. De fapt, el era gândit pentru 70 mm cum se făcea pe vremuri. Deci... da, aș fi vrut să îl văd și așa.
VEZI ȘI: Radu Cosașu: Ar fi bine să își vadă de filmele ei / Irina Margareta Nistor: Nu am putut să îl iert, recunosc!:
VEZI ȘI: Irina Margareta Nistor: A murit. Dați-o încolo de treabă, nu mă sunați și pe mine să-mi spuneți? Să nu dea nimeni un telefon?:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil