Irinel Columbeanu a avut parte de o vizită neașteptată la azil.
Viața lui Irinel Columbeanu s-a schimbat radical, după ce a pierdut toată averea și a ajuns să își trăiască viața într-un azil de bătrâni. În urma situației sale, mulți au sărit să-l critice pe fostul milionare pentru faptul că nu a știut cum să-și gestioneze afacerile. Cu toate astea, au fost și persoane care l-au compătimit pe Irinel Columbeanu și i-au sărit în ajutor, în aceste momente dificile prin care trece.
Printre cei care și-au făcut apariția la azilul unde este cazat Irinel Columbeanu, s-a numărat și Brianna Caradja, fosta iubită a milionarul, de pe vremea când avea doar 25 de ani. Chiar dacă au decis să meargă pe drumuri separate, cei doi au păstrat o relație frumoasă de prietenie, astfel că femeia nu l-a putut da uitării, mai ales în aceste momente grele. Fostul om de afaceri a rămas surprins de vizita pe care a primit-o și nu se aștepta nicio clipă să o revadă pe Brianna, după atâta timp.
„ Am fost și merg să-l văd. Locul e frumos, la fel ca și amplasamentul. Serghei Mizil a făcut un gest frumos și a deschis un cont pentru el.
A găsit oameni care au contribuit. Ceilalți care l-au uitat acum, nu știu cât de prieteni i-au fost. E complet irelevant ce a fost între noi, e o persoană cu care am rămas într-o relație de amiciție. Și el m-a sunat și am fost când și-a lansat cărțile. Noi ținem legătura. E trist că unii oameni sunt acolo lângă tine doar când strălucești. Dar e bine că Iri nu e uitat. E un gest care-l emoționează, amândoi ne-am bucurat, și eu m-am bucurat să-l văd. Nu contează că e într-un palat sau într-un azil, nu contează mașina în care se urcă.Eu văd persoana, omul. Iri e același prieten pe care-l știu de atâția ani. E foarte ok. Omul care vrea să dea, găsește de unde… Cel mai prețios lucru e să oferi și din timpul tău, să fii acolo ca prezență fizică. Există multe modalități de a-i fi alături. ”, a declarat Brianna Caradja pentru Cancan.
Irinel Columbeanu a recunoscut că primește o sumă foarte mică de bani de la stat, care nici nu ajung pe mâna lui, deoarece are poprire pe pensie.
„Primesc o pensie de 1.976 de lei pe lună, dar am poprire la bancă pe pensie!
Romanița m-a ajutat să-mi plătesc chiria la ultimul apartament, pe care l-am avut într-un complex rezidențial. În prezent, nu mai dețin nicio proprietate. Acum, însă, Romanița nu m-a mai ajutat, nici Monica, deloc”, a dezvăluit Irinel Columbeanu, în podcastul lui Serghei Mizil, găzduit chiar la azil, potrivit click!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News