Iulia Albu a dezvăluit cum se menține în formă, ce greutate are, dar și ce înălțime.
Iulia Albu are grijă de silueta ei. În vârstă de 40 de ani, criticul de modă face sport zilnic și este foarte atentă la alimentația ei. Dieta pe care o urmează este una extrem de organizată, cu reguli stricte, de la care nu se abate niciodată. De exemplu, ea consumă zahăr o singură dată pe săptămână, de obicei duminica, iar cartofii prăjiți, unul dintre alimentele ei preferate, apar în meniul ei extrem de rar. Fosta concurentă de la „Dancing on Ice' a dezvăluit că măsoară 1,76 m înălțime și că are 60 de kilograme.
“Am 60 de kilograme și 1,76 m înălțime. Mănânc zahăr doar o dată pe săptămână, de obicei duminica. Pentru cartofi prăjiți am o zi specială, de obicei, joia, iar în restul zilelor mănânc dimineața un mic dejun sățios, în principal granola. Mănânc extrem de sănătos, dar am o dietă variată, nu îmi plac salatele. Nu consider că o persoană se poate alimenta sănătos doar mâncând salată și bând apă cu lămâie. Mi se pare ridicol, mai ales pentru o persoană care face sport. Cel mai important lucru este că am grijă să beau foarte, foarte multă apă”, a declarat Iulia Albu, pentru Click!.
Criticul de modă nu se rezumă doar la dietă, astfel că sportul este un element important din viața ei. Aceasta face exerciții fizice zilnic și încearcă să alterneze tipul de antrenamente, pentru a lucra toate grupele musculare.
„Fac sport în fiecare zi, de două ori pe săptămână fac Aerial silks, la Circul Metropolitan, de două ori pe săptămână merg la patinoar și în celelalte zile merg la sală sau să alerg.
La Circul Metropolitan fac antrenament cu o acrobată de acolo, pur și simplu mă antrenez. M-am apucat de Aerial silks cu foarte puțin timp înainte de a începe proiectul Dancing on ice”, a mai povestit Iulia Albu pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News