Iulia Vîlceanu a primit Golden Buzz. Toată lumea, în picioare la Românii au Talent! Andra: Ai făcut oamenii din sală să plângă

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Captură video Românii au Talent / VOYO
Descriere foto: Sursă foto: Captură video Românii au Talent / VOYO

Iulia Vîlceanu, o tânără de 20 de ani din Satu Mare, a primit Golden Buzz la „Românii au Talent”. 

Iulia Vîlceanu a reușit să ridice în picioare publicul cu o interpretare excepțională a unei piese proprii. Încă de la început aceasta a mărturisit care are emoții foarte mari, a povestit cum a descoperit pasiunea pentru muzică și când a început să scrie versuri. 

„Pasiunea pentru muzică a venit de când eram foarte mică și asta probabil că s-a întâmplat și pentru că întotdeauna aveam muzică în jurul meu. 

Am început să scriu când eram destul de mică, aveam 11-12 ani. A început prin a fi o modalitate de exprimare. Nu mă gândeam neapărat că o să fac ceva cu el și dacă mă gândeam era doar la nivel idealist.”, a spus Iulia Vîlceanu. 

Tânăra studentă la psihologie a spus că adoră să compună și că este o meserie pe care își dorește să o practice pentru totdeauna. 

„Stau și mă uit și îmi vine un gând pe care trebuie să-l scriu pentru că nu o să mă lase în pace până când nu-l scriu. Scriam dintotdeauna, într-o oarecare formă, e modul meu de a mă exprima. De când eram foarte, foarte mică am început să inventez cântecele. Apoi am început să cânt la chitară, pe la 11-12 ani. Atunci am început să zic că scriu. Este o profesie și mi-ar plăcea să o fac tot restul vieții.”, a spus Iulia. 

 

Juriul a fost impresionat 

Interpretarea tinerei a reușit să emoționeze publicul și să-i ridice în picioare pe jurați. Aceștia au fost impresionați și de versurile piesei. 

„Ai făcut oamenii din sală să plângă, ne-ai ridicat în picioare. Am simțit că într-o lume plină de zgomot tu ești acea notă pură care ajunge direct la suflet.”, a spus Andra.

„Versurile sunt absolut superbe. Pare o compoziție dintr-o lume pe care o credeam pierdută, uitată. Mi-a mers la suflet.”, a spus Andi Moisescu.

„Îți prevăd un viitor foarte mare în ceea ce privește muzica.”, a spus Bobonete. 

 

Surpriza serii: Smiley și Pavel Bartoș i-au oferit Iuliei Golden Buzz-ul 

Golden Buzz-ul a venit într-un moment în care probabil nimeni nu se mai aștepta. Smiley și Pavel Bartoș au fost cei care i-au oferit tinerei această bucurie. Copleșită de emoție, Iuliei nu i-a venit să creadă. 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Elena Aurel | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel