După ce a ajuns acasă de la Survivor All Stars, Oana Ciocan a fost cerută în căsătorie de Jador. Tânăra a povestit cum a decurs momentul inedit după întoarcerea din Republica Dominicană.
Oana Ciocan, iubita lui Jador, a fost eliminată de la „Survivor All Stars”, după doar două săptămâni petrecute în Republica Dominicană. Războinica a intrat la duel împreună cu Lola Crudu, însă a pierdut și a fost nevoită să părăsească competiția. Invitată în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, Oana Ciocan a recunoscut că după descalificarea lui Jador de la Survivor All Stars nu a mai fost la fel de motivată să lupte și se gândea mai mult la artist decât la competiție și la punctele pe care trebuia să le aducă echipei sale.
„Cred că din prima zi s-a văzut că eram pe altă planetă. Nici bine nu am venit la Survivor, că am și plecat. Nu am apucat să mă bronzez sau să mă bucur de ce e acolo, dar poate că așa a fost să fie. La duel am avut foarte mari emoții, dar mai mult mă gândeam acasă decât la duel. A văzut toată lumea treaba asta. Nu am fost prezentă și poate că asta m-a și costat. Așa a fost să fie. Am încercat, dar gândul meu era acasă. Nu o să regret nicio clipă (n.r. că nu a rămas în competiție și a ales dragostea) și nu îmi pare rău. Atunci când am fost nominalizată m-am gândit din start cum ar fi să plec acasă și, chiar dacă am ajuns la duel și am avut emoții, am luptat un pic și am ales să plec cumva”, a spus Oana Ciocan, în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Te-ar putea interesa și: Ce aduce 2024 în funcție de cifra de destin. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în dragoste în acest an
După ce a fost descalificat, pentru că a încălcat regulamentul, Jador a cerut-o în căsătorie pe Războinică, iar răspunsul ei nu s-a lăsat prea mult așteptat. Deși nu a avut un inel, Oana Ciocan mărturisea că vrea să rămână toată viața lângă el.
„Noi nu am discutat despre asta acasă (n.r. căsătorie). Mi-a spus că are să-mi spună ceva și m-am gândit că a făcut ceva, după descalificare oare ce mai putea să facă. Momentul acesta trebuia să fie acasă, nu acolo, doar că el s-a gândit să-mi ofere putere să pot să continui. S-a gândit că dacă mă va susține eu voi vrea să rămân la Survivor, dar după ce ne-am văzut m-am gândit că el pleacă acasă, ce face acolo”, a mai precizat Oana Ciocan.
Te-ar putea interesa și: Situație fără precedent la Survivor All Stars! Faimoșii s-au tuns cu maceta. Cum arată acum Zanni, TJ Miles și Andrei Ciobanu / FOTO
Când a ajuns acasă de la Survivor All Stars, Jador a cerut-o în căsătorie pe iubita lui într-un mod cu totul inedit. Artistul a așteptat momentul potrivit și a pregătit o surpriză specială.
„Nici nu m-a lăsat să ajung bine acasă și m-a cerut, dar de data asta cum trebuie, adică cu inel. Ne uitam la film și povesteam despre ce s-a întâmplat la Survivor, cum mi-a fost, dacă s-ar comportat bine cu mine și mi-a spus că are o surpriză pentru mine. Am crezut că mi-a cumpărat ceva. Eu așteptam și îl întrebam «Hai, mi-l dai acum?». Mi-a spus că vrea să fie surpriză și m-a legat la ochi. M-a luat în brațe, m-a dus în dormitor, m-a pus pe marginea patului și mi-a pus în brațe un buchet de flori. După mi-am dat eșarfa jos și el era deja în genunchi cu inelul. A zi că de data asta să o facem bine și să nu ne mai vadă nimeni. Am zis un mare da și cam atât”, a mai mărturisit Oana Ciocan, în cadrul emisiunii realizate de Cătălin Măruță.
Captură foto: protv.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News