Jador s-a enervat peste măsură, după ce a auzit ce a spus Ilinca Vandici despre el în cadrul emisiunii Follow us!, de pe Kanal D2. Cântărețul de manele a răbufnit în mediul online și a spus ce l-a deranjat.
Jador și Oana Ciocan și-au spus „adio”. După jumătate de an de relație și o frumoasă poveste de iubire, drumurile celor doi s-au separat. Cel care a anunțat că nu mai formează un cuplu a fost artistul, care a ținut să le confirme fanilor săi că el și fosta Războinică din cadrul competiției Survivor All Stars au decis să să se despartă.
Te-ar putea interesa și: Jador a trecut peste despărțirea de Oana Ciocan! Cine este tânăra de care s-a îndrăgostit: „Aș da orice să mă iubească ea” / Video
Informația a ajuns și la urechile prezentoarelor TV Teo Trandafir și Ilinca Vandici, care au comentat despărțirea în cadrul emisiunii Follow us!, de pe Kanal D2. Cea din urmă a spus că Jador este de acum singur. De asemenea, Ilinca Vandici a remarcat faptul că artistul nu știe ce vrea de la viață, iar țelul lui nu este să se căsătorească, să-și întemeieze o familie sau să facă copii. Totodată, prezentatoarea TV a ținut să precizeze faptul că Oana Ciocan este o fată frumoasă, care, mai mult ca sigur, și-a făcut speranțe la un viitor alături de cântărețul de manele, având în vedere că fusese cerută în căsătorie și vorbeau despre nuntă și copii împreună. Ea a mai menționat faptul că artistul este de „energie feminină”.
„Avem o veste bună pentru telespectatoare, pentru doritoare. Jador e liber! Eu nu am înțeles. A fost invitat la mine la podcast acum ceva vreme. Eu cred că el nu știe ce vrea. Eu după o oră de discuții nu am înțeles. Eram prinsă cu altele, într-adevăr (n.r. râde). Eu cred că el nu știe ce vrea. El vrea, dar nu vrea de fapt. El ar vrea să fie, să facă, dar în egală măsură nu e pregătit pentru toți pașii aceștia: căsătorie, familie, copii. Frumusețe de fată, cum? Îți dai seama ce gânduri și speranțe și-a făcut și Oana. Eu cred că Jador este în energie feminină”, a spus Ilinca Vandici, în cadrul emisiunii Follow us!, de pe Kanal D2.
Te-ar putea interesa și: Teo Trandafir, reacție tranșantă după ce Jador a confirmat despărțirea de Oana Ciocan: „Dacă ești cu el și îți faci speranțe...”
Ei bine, după cele auzite, artistului nu i-a picat tocmai bine și a răbufnit în mediul online. Jador a fost deranjat peste măsură de faptul că prezentatoarea TV a spus că el este de „energie feminină”. Cântărețul de manele a mărturisit că este un bărbat responsabil, care are grijă de familia lui și de toți cei dragi. Totodată, el a spus că este mereu pe drumuri, ceea ce îi afectează relațiile amoroase și că femeile au alte așteptări. El a încheiat prin faptul că nu vrea să-i dea explicații prezentatoarei TV pentru ceea ce face în viața personală.
„Domnișoara sau doamna Ilinca Vandici, am văzut că ați spus despre mine că eu sunt într-o energie feminină. Îmi pară rău că aveți opinia asta, părerea asta. Să știți că nu este deloc așa! Un bărbat are grijă de familia lui și eu am grijă de familia mea, de toate familiile din jurul meu, de toți oamenii din jurul meu.
Doar că... eu sunt mereu pe drumuri. Vezi?! Femeile au alte așteptări. Eu am niște lucruri de care trebuie să profit. Nu vă dau dumneavoastră explicații, doar că să spuneți despre mine că sunt într-o energie feminină nu e tocmai plăcut”, a spus Jador în mediul online.
Te-ar putea interesa și: Oana Ciocan nu mai vrea să audă de Jador. Anunțul public făcut de fosta iubită a artistului: „Nu mai este cazul de asociere”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News