Jean Paler a făcut-o pe Denise Rifai să plângă. Ce a emoționat-o pe prezentatoarea TV: „E foarte greu”

Data actualizării: | Data publicării:

Denise Rifai a izbucnit în lacrimi, în urma interviului cu Jean Paler. Cuvintele actorului au emoționat-o pe vedetă. 

Jean Paler se numără printre cei mai mari actori din România. Recent, acesta a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări de întrebări” cu Denise Rifai, acolo unde a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă, dar și despre dorul pe care îl poartă cu el, după moartea părinților să. 

Jean Paler a făcut-o pe Denise Rifai să plângă

Marele actor a recunoscut că îi este foarte dor de părinții lui și că speră să ajungă în curând alături de ei. Lucrul acesta a emoționat-o până la lacrimi pe Denise Rifai. 

„Foarte dor, dar timpul cerne. Clepsidra nu s-a oprit. Voi ajunge la ei poate peste puțin timp sau nu se știe. Zilele nu se întorc niciodată, așa cum am spus. Asta este. E foarte greu. Chiar dacă am 71 de ani, părinții au fost și vor rămâne părinți, enigmatici și cuminți, privește-i cum se duc”, a spus acesta în emisiunea d la Kanal D. 

 „De câte ori v-a scos Dumnezeu din ghearele morții?”, l-a întrebat Denise Rifai.

„Păi... Ultima oară, acum 3 săptămâni, când mi s-au mai montat două stenturi, în total am 9, plus un defibrilator. Am făcut 3 infarcturi, dacă stăm să le calculăm, să adunăm, să le punem una lângă alta, m-a iubit enorm de mult și mă iubește.

Probabil genul ăsta de oameni, cum sunt eu, sunt iubiți de Dumnezeu sau au Dumnezeul lor. Îi mulțumesc și mă înclin în fața Lui, chiar dacă nicio făptură omenească nu l-a văzut”, i-a răspuns Jean Paler acesteia.

@40deintrebari.kanald ???? Ce-ați vrea să vă spună astăzi mama? #kanaldromania #40deintrebari #jeanpaler ♬ original sound - 40deîntrebăricuDeniseRifai

Jean Paler a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta, la 71 de ani

 Ultima perioadă a fost extrem de dificilă pentru Jean Paler. Marele actor și-a petrecut ultimele luni numai prin spitale, acolo unde a fost supus și unei intervenții chirurgicale delicată. Acesta a ajuns să trăiască cu nouă stenturi la inimă, însă este foarte optimist și încrezător că Dumnezeu îl va mai lăsa pe pământ o vreme.  Marele actor susține că i s-a mărit pensie cu suma de 200 de lei, însă toți banii îi cheltuie pe medicamentele de care are nevoie. Totodată, Jean Paler a precizat că fiica sa este cea care îi gătește, iar fiul său îl mai ajută cu una, alta. Actorul se confruntă și cu frigul în această perioadă. Jean Paler a mărturisit că pune mai multe haine pe el, deoarece este foarte frig în casă. 

„Mi-au mărit pensia cu 200 de lei, deci, în prezent, iau 1.600 de lei. Nu știu ce aș mai putea face cu acești bani, sunt necăjit eu cu mine, îi mai dau pe medicamente, pe ce altceva să îi dau?(...) Fiica mea îmi gătește, îmi face ciorbițe și tocănițe, dar și fiul meu mă ajută mereu. Dacă nu calculezi acești bani de pensie matematic și nu strângi cureaua, până la ultima gaură, în două săptămâni nu mai ai nimic, trebuie să ceri de mâncare pe la vecini sau să mănânci la cantina săracilor. Aici, în Sinaia, unde locuiesc sunt prețuri foarte mari, este un oraș turistic. În plus, la munte este mereu foarte frig, în casă pun mai multe rânduri de haine pe mine”, a spus Jean Paler pentru Playtech.ro.

Citește și: Brigitte Pastramă, țepuită de pakistanezi, în Dubai! Vedeta s-a ales cu mari pierderi financiare: „Îmi e frică de ei deja”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel