Încurcate sunt căile iubirii. Jo și Juno au lansat o piesă împreună și vorbesc despre sentimentele care încă îi mai leagă.
Chiar dacă și-au anunțat despărțirea, Jo și Juno au rămas în relații bune și colaborează pe plan muzical în continuare. Cei doi au lansat piesa „Mă mai ia”, care vorbește despre sentimentele de după o despărțire. Cu această colaborare cei doi artiști au trezit foarte multe suspiciuni, iar fanii cred acum că cei s-au împăcat.
”Și mă ia câteodată dorul de tine / Câteodată te-as vedea /Dar știu ca nu-mi face bine / Chiar dacă mă mai ia / Te simt, te văd cum mă privești”, sunt câteva dintre versurile melodiei.
Jo a declarat în trecut că relația devenise toxică, iar cea mai bună decizie a fost despărțirea. Chiar dacă focul dintre ei încă nu s-a stins, cei doi preferă să rămână în relații de prieteni.
”De mult, gata, fuse și se duse. În momentul ăsta sunt cea mai fericită. Mă simt extraordinar. Nu mai funcționa. Am încercat să reîncălzim ciorba de mai multe ori. Nu era ce trebuie relația. Era o relație toxică, era multă gelozie, multă nebunie. Acum sunt bine”, spunea Jo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News