Jorge ne-a oferit mai multe informații din culisele emisiunii Survivor All Stars.
Jorge a avut un parcurs neașteptat anul acesta la Survivor All Stars. Artistul a avut aceeași soartă ca în sezonul în care a participat acum câțiva ani, când s-a accidentat și a fost trimis acasă, în România. Din nefericire, același a fost deznodământul și de această dată, solistul fiind nevoit să părăsească imediat Republica Dominicană și să ajungă pe masa de operație. Până să plece însă, acesta și-a putut crea o imagine clară asupra Faimoșilor, din tabăra cărora a făcut parte la începutul competiției, întrucât după a trecut de partea cealaltă a insulei, la Războinici.
„Eu nu reglez nimic, nu sunt supărat pe nimeni, fiecare cu viața lui, nu pot să rămân prieten cu toți, nici nu e indicat, am câțiva oameni pe care-i simpatizez, dacă e reciprocă treaba, bine, dacă nu, nu-i nicio problemă. Sunt un om cu niște principii pe care nu mi le încalc și atât timp cât sunt oameni care calcă pe capete ca să ajungă mai departe, eu mă feresc de ei și mă dau deoparte, nu e nicio problemă. Merg pe drumul meu, e loc pentru toată lumea, eu am destinația mea.”, a declarat Jorge, în exclusivitate pentru SPECTACOLA.
Te-ar putea interesa și: Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video
În momentul în care s-a dus în tabăra Războinicilor, Jorge spune că a savurat din plin competiția, întrucât membrii albaștri l-au integrat imediat în camp și s-au comportat cu el neașteptat de bine.
„Nu am fost dezamăgit, am fost cel mai fericit când m-am dus la Războnici, am simțit că trăiesc, că sunt acasă, că sunt respectat, că nu mi se pun vorbe în gură, asta se întâmpla la Faimoși, asta e realitatea, s-a văzut și la televizor. Nu pot să număr pe degetele de la o mână oamenii cu care aș putea să vorbesc mai departe de la Faimoși, chiar nu pot, trebuie să fiu cinstit.
Nici în emisiune nu am fost genul care să fac tabere, nu e genul meu ăsta, de aia probabil nici nu mă suportau, că eu le spuneam verde în fața și le demascam și strategiile lor, pentru că îi vedeam pe plajă cum plecau.”, ne-a mai declarat artistul.
Te-ar putea interesa și: Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video
În final, Jorge ne spune că lucrurile într-o astfel de competiție se întâmplă după regulile clare ale concursului, întrucât contractul trebuie respectat ca la carte. Totuși, acesta a făcut aluzie și la „fuga” lui Jador din competiție, pe care nu o privește cu ochi buni.
„Nu, nu aș fi plecat mai devreme (n.r. dacă ar fi rămas la Faimoși). Nu știi niciodată cum și când pleci, te poți trezi cum s-a întâmplat la mine și m-am accidentat și am stat două săptămâni în plus după accidentare. Alții dacă au vrut, au fost trimiși acasă, după cum ați văzut, nu poți pleca când vrei, ai un contract, e un concurs, nu poți să începi cu talente și figuri.”, ne mai spune el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News