Justiţia britanică i-a refuzat actorului Johnny Depp un proces în apel după înfrângerea suferită în instanţă împotriva tabloidului The Sun.
La finalul audierilor care au evidenţiat excesele celebrului actor, Johnny Depp, protagonistul filmelor "Edward Scissorhands" şi al francizei "Pirates of the Caribbean" a pierdut, în noiembrie 2020, procesul pentru defăimare intentat la Londra împotriva News Group Newspapers (NGN), compania care editează The Sun, marcând astfel o lovitură grea pentru imaginea actorului american. Johnny Depp reproşa tabloidului că l-ar fi prezentat - aşa cum s-a dovedit în cele din urmă -, în aprilie 2018, ca pe un soţ violent, fapt contestat de starul hollywoodian.
Johnny Depp s-a adresat apoi Curţii de Apel din Londra. Dar, pentru a obţine dreptul la un nou proces, avocaţii lui trebuiau să aducă elemente noi.
Joia trecută, unul dintre avocaţii starului, Andrew Caldecott, a acuzat-o pe Amber Heard, în vârstă de 34 de ani, că a minţit atunci când a spus că va dona unor asociaţii de caritate cele 7 milioane de dolari obţinute în cadrul procedurii de divorţ, cu scopul de a apărea într-o lumină favorabilă.
Potrivit acelui avocat, suma donaţiilor efectuate de către actriţă este mult mai mică.
Însă Curtea de Apel din Londra a estimat că nu există niciun motiv pentru a crede că decizia judecătorului a fost influenţată de declaraţiile făcute de Amber Heard despre acele donaţii.
În sentinţa lui din noiembrie, judecătorul Andrew Nicol s-a sprijinit mai ales pe donarea acelei sume pentru a elimina teoria, susţinută de avocaţii lui Johnny Depp, potrivit căreia Amber Heard ar fi o femeie motivată de câştiguri financiare.
Acuzaţii încrucişate
Reprezentanţii tabloidului The Sun s-au bucurat pentru decizia anunţată joi, salutând "mărturia curajoasă" depusă de Amber Heard la tribunal, în pofida tentativelor repetate ale acuzatului Johnny Depp "de a o reduce la tăcere".
În urma sentinţei, pe care a considerat-o "suprarealistă", actorul american, în vârstă de 57 de ani, a trebuit să renunţe la rolul din următorul film din seria cinematografică "Fantastic Beasts", adaptată din romanele scrise de J.K. Rowling, autoarea francizei literare "Harry Potter".
Bazându-se în mare parte pe declaraţiile actriţei americane, The Sun a invocat în apărarea sa 14 episoade de violenţă domestică, toate contestate însă de către Johnny Depp.
După trei săptămâni de audieri în iulie 2020, judecătorul Andrew Nicol a tranşat în cele din urmă în favoarea tabloidului. El a considerat în verdictul său că termenii folosiţi în articolele publicate în The Sun erau "substanţial adevăraţi", întrucât "marea majoritate a agresiunilor prezumtive au fost dovedite".
Primul proces, intentat la Înalta Curte din Londra, la care au asistat de multe ori starul hollywoodian şi fosta lui soţie, au dezvăluit opiniei publice numeroase detalii din viaţa lor privată, multe dintre ele intime.
Actorul american a recunoscut că a consumat abuziv droguri şi alcool, dar a afirmat că nu a lovit-o niciodată pe fosta lui soţie, fiind susţinut în acest punct de vedere de două dintre fostele lui iubite, Vanessa Paradis şi Winona Ryder. În schimb, el a acuzat-o de comiterea unor violenţe domestice pe Amber Heard, actriţă cunoscută din filme precum "The Danish Girl" şi "Aquaman".
Amber Heard, care a avut calitatea de martor în acest proces, şi-a menţinut declaraţiile iniţiale şi a deplâns faptul că "detaliile cele mai traumatizante şi mai intime" ale mariajului ei cu Johnny Depp au fost expuse în faţa instanţei şi "difuzate în lumea întreagă".
Johnny Depp şi Amber Heard s-au cunoscut în timpul filmărilor de la lungmetrajul "The Rum Diary" din 2011 şi s-au căsătorit în februarie 2015 în Los Angeles, California.
Cuplul a divorţat printr-un proces intens mediatizat la începutul anului 2017. Actriţa a evocat atunci "ani întregi" de violenţe "fizice şi psihologice", acuzaţii respinse cu vehemenţă de Johnny Depp. Ea şi-a retras plângerea depusă pentru violenţă domestică în cadrul procedurii de divorţ.
Totodată, Johnny Depp a demarat un alt proces pentru defăimare împotriva lui Ambert Heard în Statele Unite, în urma unui articol publicat în 2018 în The Washington Post. Starul hollywoodian solicită despăgubiri de 50 de milioane de dolari, iar procesul este programat să înceapă în aprilie 2022, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News