Kamara trece prin momente delicate cu fiul său, Leon. Acesta mai are de îndurat încă șase intervenții chirurgicale, iar artistul face tot ce-i stă în putință pentru a-l vedea bine pe băiatul lui.
Kamara trece printr-o perioadă delicată. Artistul a mărturisit că nu stă foarte bine din punct de vedere financiar, însă face tot posibilul să-l ajute pe băiețelul său, Leon, care urmează să fie supus la încă șase intervenții chirurgicale. În luna mai, micuțul este programat la Barcelona pentru o intervenție de alungire de muschi, iar Kamara se roagă ca restricțiile impuse să nu-i împiedice.
“Cu Leon trebuie să plecăm din nou, în luna mai, la Barcelona pentru o intervenţie de alungire de muşchi – Miotenofasciotomie.Trebuia să vină doctorul Igor Nazarov la Timişoara, dar din cauza carantinei nu a mai putut veni pentru consult. În principiu, dacă nu vor exista restricţii şi putem pleca, în mai suntem la Barcelona. „, a spus Kamara pentru Click!
Kamara trebuie să plătească în jur de 78.000 de euro pentru cele 6 intervenţii de care are nevoie Leon. Din cauza evenimentelor anulate și a celorlalte restricții, artistul declară că situația este mult îngreunată.
„Toate aceste momente au stricat puţin cursul tratamentelor pentru că nu am mai putut ajunge în toate locurile unde trebuia Leon să meargă şi bineînţeles că lipsa evenimentelor, a concertelor îngreunează toată situaţia prin care trecem. Însă, să sperăm că uşor-uşor lucrurile se vor aşeză.
Eu vreau să cred că va fi mai bine şi păstrăm speranţa că se vor termina momentele astea grele cât mai curând, să poată reîncepe treaba, să reînceapă concertele, şi evident să şi producem bani pentru că rezervele se epuizează. Sănătoşi să fim!”, a mai adăugat cântărețul pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News