Kate Beckinsale a vorbit despre cel mai dureros moment din viața ei: Cea mai distrugătoare perioadă
Data actualizării: | Data publicării:
Descriere foto: Kate Beckinsale, foto Instagram
Actrița Kate Beckinsale a decis să vorbească despre cel mai dureros moment din viața ei. Mărturisirea vine în sprijinul soției lui John Legend, Chrissy Teigen, care tocmai și-a pierdut copilul.
Săptămâna trecută, Chrissy Teigen și John Legend au dat vestea sfâșietoare că și-au pierdut copilul la aproximativ 20 de săptămâni de sarcină.
Teigen, în vârstă de 34 de ani, a avut sângerări aproximativ o lună și a fost dusă la spital atunci când starea ei a început să se înrăutățească.
În ciuda eforturilor depuse de medici, bebelușul nu a rezistat. Chrissy Teigen a postat pe pagina sa de Instagram mai multe poze din spital, în care apare și băiețelul lor, pe care îl numiseră Jack.
Întreaga lume și-a arătat compasiunea față de tragedia pe care o trăiește cuplul și chiar și unele celebrități au decis să iasă în față și să-i susțină.
Actrița Kate Beckinsale a postat pe Instagram un mesaj în care dezvăluie că și ea a suferit o avort spontan „cu mulți ani în urmă” cam în același moment al sarcinii.
Ea a subliniat că a fost o perioadă traumatizantă și solitară, pe care o descrie drept cea mai distrugătoare perioadă din viața ei.