Dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie, a explicat pentru Spectacola beneficiile kinetoterapiei. Potrivit medicului, această terapie poate fi o alternativă și mai sănătoasă a fitness-ului.
Industria fitness-ului a fost în topul listei, atunci când s-a făcut recensământul activităților cel mai puternic afectate de pandemie. Sălile de fitness au fost primele închise, iar odată cu asta s-a pornit o avalanșă de frustrări. Pe de o parte vorbim despre antrenorii de fitness și proprietarii de business-uri în domeniu și, pe de altă parte, vorbim despre pasionații de sport. Dacă, în ceea ce-i privește pe primii, lucrurile sunt în afara controlului evident, a doua categorie de interes se poate bucura de existența unei alternative sănătoase și sigure.
„Kinetoterapia de profilaxie chiar este alternativa și „mai” sănătoasă a fitness-ului!”, a explicat pentru SPECTACOLA dr. Tarek Nazer, Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă. Acesta este mesajul pe care vrea să-l transmită specialistul care, în ceea ce urmează, explică exact ce este kinetoterapia.
„Vreau să se înțeleagă că această activitate pe care eu o susțin din plin, kinetoterapia, se poate defini simplu: este terapia prin efort fizic controlat. Practic, ce se întâmplă: în funcție de patologiile pe care le are fiecare pacient în parte, în urma consultației, stabilim, împreună cu specialiștii kinetoterapeuți, un protocol de tratament. Vorbim despre o echipă multidisciplinară pentru că sănătatea pacientul este prioritară.
De asemenea, kinetoterapia interesează și persoanele care petrec foarte mult timp într-un loc (munca de acasă, la birou etc), cei pe care-i numim sedentari. Și în cazul lor lucrurile stau la fel, protocolul de tratament se întocmește în funcție de nevoile pacientului. Acum, acest total al oamenilor care simt să facă mișcare, iar eu îmi doresc să fie cât mai multe persoane de acest gen, s-a completat cu segmentul celor care aveau un program regulat de sport, iar astăzi pandemia îi împiedică să-l mai respecte. Ei bine, kinetoterapia îi poate ajuta și pe ei, ba chiar îmi poate vindeca de afecțiuni despre care, probabil, nici nu aveau habar”, explică ortopedul.
Kinetoterapia de profilaxie este o metodă naturală și eficientă de menținere a sănătății. Ea are la bază exercițiul fizic.
„Kinetoterapia de profilaxie urmărește menținerea unui nivel fizic satisfăcător, creșterea nivelului funcțional (profilaxie primară, gimnastică medicală etc), aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariție a complicațiilor în cazul anumitor boli cronice (profilaxie secundară)”, explică Dr. Tarek Nazer, în continuare.
Interesant este că acest tip de activitate fizică combină perfect beneficiile pentru sănătate și beneficiile pentru condiția fizică, ajungând mult mai rapid la același numitor comun.
Îmbunătățește sănătatea fizică și psihică
Crește capacitatea de efort și rezistență
Ajută la dobândirea și păstrarea unui tonus muscular optim
Intensifică scăderea în greutate și ajută la menținerea unei greutăți ideale
Previne instalarea afecțiunilor cardiovasculare, respiratorii, reumatice, neurologice sau locomotorii
Îmbunătățește reflexele posturale
Îmbunătățește poziția corporală
Îmbunătățește digestia.
Dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News