Larisa Iordache este însărcinată! Fosta gimnastă a anunțat în urmă cu scurt timp că ea și Cristian Chiriță vor deveni părinți pentru prima oară.
Larisa Iordache și Cristian Chiriță trăiesc cele mai frumoase momente din viața lor de când au aflat că vor deveni pentru prima dată părinți. Fosta gimnastă și-a dedicat ani de zile carierei sportive, iar acum se pregătește să îmbrățișeze un nou rol, cel de mamă.
În urmă cu trei luni, Larisa Iordache și Cristian Chiriță au devenit oficial soț și soție. Cei doi și-au oficializat relația de iubire și au spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă, iar acum se pregătesc de un alt moment special, venirea pe lumea a primului lor copil. Larisa Iordache și Cristian Chiriță sunt nerăbdători să își strângă în brațe bebelușul. Fosta gimnastă a anunțat pe rețelele sociale că este însărcinată pentru prima dată și că ea și soțul ei vor deveni pentru prima dată părinți.
„Te dorim și te așteptăm cu nerăbdare. Ești o binecuvântare, iar noi ne simțim binecuvântați că ne-ai ales ca părinți. Iubirea noastră infinită”, a scris Larisa Iordache pe Instagram.
Te-ar putea interesa și: Divorț șoc în lumea mondenă! Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu s-au despărțit, după 5 ani de căsnicie. Motivul pentru care au decis să-și spună „adio”
Vezi această postare pe Instagram
Mesajele de felicitare din partea internauților nu au întârziat să apară după ce Larisa Iordache și Cristian Chiriță au anunțat că vor deveni pentru prima dată părinți. „Doaaaamne!!! Felicitări! Doamne ajută!”, „Felicitări! O binecuvântare! Sarcină ușoară, Lari!”, „Felicitări!!!”, „Piele de găina!!!! Sunteți minunați! Când iubirea voastră a depășit două suflete, a apărut al treilea”, „Felicitări! Sarcină ușoară, Larisa!”, „Să fie într-un ceas bun! Felicitări! Să fiți sănătoși și fericiți!”, sunt doar o parte dintre comentariile pe care internauții le-au lăsat la postarea Larisei Iordache.
Te-ar putea interesa și: Jador și Oana Ciocan s-au împăcat! Dovada care arată clar că formează, din nou, o relație / Video
În luna iunie a acestui an, Larisa Iordache și Cristian Chiriță au spus din tot sufletul marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă. Deși formează o relație de un an, cei doi au știut că vor să-și petreacă toată viața unul lângă celălalt, așa că au decis să-și unească destinele pentru totdeauna și să devină oficial șot și soție. Cei doi au sărbătorit acest eveniment special alături de familie și prieteni apropiați într-un cadru de vis la Snagov. Fosta gimnastă a strălucit într-o rochie albă. Nici Cristian nu a fost mai prejos, care a arătat impecabil într-un costum în nuanțe de alb și verde.
„Soţul şi soţia Chiriţă. După mulţi ani de provocări şi victorii pe podiumurile sportive, am găsit unul în altul acel echilibru perfect, acea armonie care ne-a făcut să înţelegem că suntem făcuţi unul pentru altul”, a scris Larisa Iordache în dreptul fotografiilor postate pe pagina sa de Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News