Leac pentru tuse. Lidia Fecioru, totul despre siropul de ceapă: „E foarte simplu de făcut”

Data publicării:
Lidia Fecioru, captură video Antena 3
Descriere foto: Lidia Fecioru, captură video Antena 3

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru dezvăluie cum se prepară siropul de ceapă, despre care spune că este extrem de benefic, mai ales pentru cei care se confruntă cu tuse seacă. 

Lidia Fecioru a fost din nou invitată în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de pe Antena 3, unde a vorbit despre un leac simplu, cu multiple beneficii.

Bioenergoterapeutul a dezvăluit cum se prepară siropul de ceapă, despre care spune că ar fi extrem de benefic iarna, în special pentru tusea seacă. 

 

Acest sirop de tuse se poate prepara acasă, simplu. Tot ce aveţi nevoie este apă, zahăr şi ceapă, susţine Lidia Fecioru.

"Azi învăţăm cum să facem un sirop de ceapă, pentru că mulţi au copii şi sunt tot felul de viroze şi siropurile de tuse din farmacii încep să nu se mai găsească.


Ar fi bine să facem noi siropul de ceapă acasă. E foarte simplu de făcut. Se pun două pahare de zahăr şi unul de apă, într-un castron cu fund mai gros, pentru că trebuie lăsat să fiarbă cam o oră, la foc foarte mic.

Punem şapte cepe cât un ou mai mititel. Cepele le spălăm, dar nu le tăiem, nu le curăţăm de coajă, le lăsam aşa cum sunt ele.

Lăsăm la foc mic totul, timp de o oră. Apoi, siropul de tuse este gata.

Se foloseşte pentru copii când au probleme cu tusea, cu tusea seacă ce nu se rupe. 


E simplu de făcut şi foarte bun. Le-am făcut celor mici şi a dat rezultate. Dar ceapa nu trebuie curăţată de coajă, pentru că altfel se va prăji în zahăr.

În felul acesta, iese din ea doar sucul acela de care avem nevoie", este Leacul zilei, dat de bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la antena3.ro.


„Este aur curat pentru tuse”

În altă ediție a emisiunii, specialista a oferit un alt leac perfect pentru combaterea tusei. Chiar dacă acesta conține ceva mai multe ingrediente, Lidia Fecioru promite rezultate garantate. 

„Luăm o ceaşcă de lapte, pune o lingurinţă de unt, o linguriţă de miere, un vârf de linguriţă de bicarbonat şi un gălbenuş de ou.

Este aur curat pentru tuse. Pentru adulţi, se pune şi o linguriţă de coniac", a spus Lidia Fecioru, în altă ediție a Leacului zilei din emisiunea Adevăruri ascunse de la Antena 3 CNN.

 

Leac pe bază de ceapă

Leacurile pentru tuse nu se opresc aici. Într-o altă emisiune, Lidia Fecioru a dezvăluit cum putem prepara dulceața de ceapă, care poate fi administrată atât adulților, cât și copiilor, care se confruntă cu gripa și răceala. Cu ajutorul acestui remediu, specialista promite că vom scăpa de tune în cel mult 4 zile. 

"Se iau 500 de grame de ceapă, o curăţăm, o tocăm mărunt, punem 400 de grame de zahăr şi un litru de apă.

O punem la foc mic şi o fierbem 3 ore. Când a terminat de fiert şi o lăsăm puţin să se răcească, adăugăm acolo 50 de grame de miere.

Dăm copiilor 6 linguriţe pe zi şi adulţilor câte 4-6 linguri mari. Se iau de obicei înainte de masă cu jumătate de oră. Tusea trece cam în 3-4 zile cu această soluţie. 

Se ţine într-un borcan de sticlă la frigider sau chiar pe masă", a explicat Lidia Fecioru



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel