Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit despre diferenţele de vârstă în relaţia de cuplu.
Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”, de pe Antena 3, despre diferențele de vârstă în relații.
"Orice diferenţă de vârstă contează. Orice relaţie de aceeaşi vârstă stă prost la capitolul evoluţie. Cei din acest tip de relaţie se plictisesc foarte repede.
Când suntem mai în vârstă, de obicei nu ne alegem unul chiar de vârsta noastră. Oricum, şi acolo intervine plictiseala.
De exemplu, diferenţa de un an nici nu se vede în relaţie. În această situaţie, capul familiei este femeia. Acum, mai depinde şi cum este ea. Dacă femeia e mai mare cu un an, tot ea va comanda. Invers tot ea va comanda, dar va fi cu scandal.
Când diferenţa este de doi ani, din punct de vedere financiar, această relaţie este instabilă. De fapt, toate relaţiie în care diferenţa dintre parteneri este între 1 şi 5 ani e la fel, pentru că tind să cheltuiască foarte mulţi bani. Începe discuţia şi ajung la despărţire.
Aspectul financiar este foarte important. Până la momentul cheia, când vine şi un copil şi atunci începe jihadul. Din această cauză sunt foarte familii tinere care nu şi-au dorit copii.
Metoda prin care putem afla dacă avem probleme cu tiroida. Lidia Fecioru: „La prima oră a dimineţii”
Diferenţa de 6,7 ani este acea diferenţă care poate merge. Poate merge în cazul bărbatului, dar şi în cazul femeii. Nu se vede diferenţa.
În cazul diferenţei de 9, 10 ani ar merge în cazul bărbatului. Dacă femeia este mai mare cu 9,10 ani începe gelozia. Dacă tu ca bărbat ai 35 şi ea 45, e clar că această femeie nu îţi mai poate oferi un copil. Femeia va fi mereu geloasă şi mereu pregătită să te ierte dacă este înşelată.
O femeie mai mare cu 10 ani decât bărbatul trebuie să se prefacă tânără tot timpul. Trebuie să se îmbrace mai tinereşte, ceea ce poate nu i se potriveşte la o anumită vârstă.
Diferenţa de 25 şi 30 e mai mult o datorie karmică. Ştii cum se zice, că bătrâneţea miroase într-un fel. E o datorie karmică aici. Rişti să rămâi singur. Poate nu a avut un refugiu. Este o alegere. Poate se simte în siguranţă ca în sânul tatălui sau mamei. Are o siguranţă şi de aceea rămâne.
Când doamna este mai mare, e important să fie şi bogată. Toate relaţiile acestea sunt susţinute de partea financiară.
La o diferenţă de vârstă de peste 10 ani, obligatoriu există şi o a treia persoană. Relaţia nu va funcţiona şi oricum se va uita după unul sau una mai tânără.", a mai spus Lidia Fecioru în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News