Lili Sandu, Dana Rogoz și Ana Ciota au apelat la o procedură datorită căreia copiii lor vor putea avea acces la cele mai moderne și inovatoare terapii, în caz că vor avea nevoie, pe parcursul vieții.
E vorba de recoltarea placentei la naștere și stocarea celulelor stem obținute din aceasta, o procedură care a căpătat tot mai multă atenție din partea specialiștilor. Ȋn lume, sunt sute de studii medicale ȋn desfășurare, care testează diferite metode de tratament bazate pe celulele stem recoltate din placentă.
”Cam din al doilea trimestru de sarcină am început să ne documentăm în privința recoltării de celule stem. Auzisem atât de multe mituri și păreri încât am stat și ne-am gândit bine până am luat decizia. Normal că am făcut acest lucru cu speranța că nu va trebui să folosim niciodată aceste celule, dar nici nu vrem să ne pară rău că nu le-am recoltat,” a scris Ana Ciota, pe blogul său.
Lili Sandu spune că a fost și ea interesată de subiectul celulelor stem a aflat, înainte să-l nască, în 2020, pe fiul său TJ, că pe lângă recoltarea sângelui de cordon ombilical, sângelui din placentă și țesutului de cordon ombilical, imediat după naștere, poate fi recoltată întreaga placentă.
”Acum stau mai liniștită și îmi doresc, la fel cum vă doresc și vouă, să nu fie niciodată nevoie să le scoatem din bancă, celule stem,” le-a transmis Lili Sandu, urmăritorilor săi.
Dana Rogoz a născut-o tot 2020 pe Lia, cel de-al doilea său copil și, de asemenea, a optat pentru criogenarea și stocarea celulelor stem din placentă.
”Pe drumul până la sala aveam contracții neregulate, dar care îmi tăiau genunchii. Din când în când câte o asistență se minuna fie de burtă mică, fie de faptul că în pungă mea cu celule stem aveam 2 cutii și nu una, căci optasem pentru recoltarea de celule stem și din țesutul placentar. Cea mai amuzantă reacție legată de pachetul meu de celule stem a venit de la o asistentă care, uitându-se la burtă mea mică, dar și la cele 2 cutii, m-a întrebat oarecum îngrijorată: “Aveți gemeni?”. “Nu, doar o fetiță minunată, dar am o cutie în plus, pentru că recoltez și din țesutul placentar”.,” a dezvăluit Dana Rogoz pe blogul ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News