Liviu Vârciu a ajuns pe mâna medicilor, după ce s-a trezit cu fața umflată, în vacanța din Maldive.
Liviu Vârciu și Anda Călin au plecat într-o binemeritată vacanță, în Maldive. Deși, planul lor era să se se relaxeze și să uite de toată agitația din București, se pare că lucrurile nu au fost conform așteptărilor. Prezentatorul TV a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după ce s-a trezit cu fața umflată și învinețită.
Liviu Vârciu este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața lui. Recent, acesta a șocat pe toată lumea, după ce s-a afișat cu fața umflată. Liviu Vârciu a povestit că s-a speriat foarte tare, motiv pentru care a mers imediat la medic. Din fericire, nu este vorba despre ceva grav, ci cauza problemei ar fi fost aerul condiționat pe care prezentatorul l-a uitat pornit peste noapte. Medicii i-au recomandat să se ferească de soare.
"La lumina asta zici că sunt tinerel. Vedeți? Important e că mi-au dispărut cearcănele, nu mai sunt înăuntru.
Deci foarte frumos. Și doamna (n.r. Anda Călin) e foarte frumoasă, uitați-vă. Nu e atentă la ce spun eu, e atenta la peisaje că ea n-a mai văzut. Cam asta e, deci stați liniștiți, că sunt bine. Mi-au spus să nu mai stau la soare, o să-mi bag capul în nisip ca struțul. Și stau așa până apune soarele și pe urmă poc, ies.", a declarat Liviu Vârciu, pe contul personal de Instagram.
Liviu Vârciu a mărturisit că a decis să meargă la medic, în momentul în care a văzut că situația este din ce în ce mai gravă, iar fața începe să i se învinețească.
"Dacă erați îngrijorați, să fiți, că nu m-am dezumflat prea mult și am impresia că acum încep să mă umflu și mai tare. Doamna (n. r ed- Anda Călin) e îngrijorată tare. N-are nicio treabă. Cică suntem în Maldive, umflat la ochi. Nu o să pot să fac o poză. Ori m-a bătut doamna, eu am simțit ceva aseară, eram și obosit, că uite, începe să se și înnegrească pe aici.", a povestit Liviu Vârciu, în mediul online.
Liviu Vârciu și Anda Călin sunt împreună de 5 ani, iar întrebarea care stă pe buzele tuturor este când vor face cei doi nunta. Îndrăgitul prezentator TV s-a decis astfel să vorbească și despre acest lucru, mărturisind faptul că marele eveniment se va întâmpla la un moment dat, însă, mai întâi, trebuie să cadă cu partenera sa la un acord.
„Îmi doresc, nu pentru ea, eu știu că ea își dorește foarte mult să fie și ea în rochie albă. Îmi doresc eu, pentru mine, să-i ofer treaba asta. Ea nu vrea tam-tam, nu vrea lume multă. Eu vreau multă lumea, ca să-mi scot paguba.
Ea nu știe treaba asta. Ea vrea puțină lume și atunci avem discuțiile astea, să facem singuri, să facem mai mulți invitați…Dar o să cădem de comun acord la un moment dat”, a explicat Liviu Vârciu pentru Antena Stars, potrivit fanatik.
Vedeta a mai mărturisit și faptul că Anda este cea care lasă mai mult de la ea în relația celor doi, pentru că el nu este dispus să facă niciun tip de compromis. De asemenea, acesta recunoaște faptul că certurile sunt și ele la ordinea zilei.
„Eu nu trec peste multe lucruri într-o relație. Eu am avut norocul s-o întâlnesc pe ea, ea avut ghinionul să mă întâlnească pe mine.
Sunt cătrășit, sunt trecut prin toate situațiile de pe planeta asta și ea e victima. Nu trec și nu fac compromisuri. Noi ne certăm. Să nu credeți că trăim o poveste ca în basme”, a mai spus Liviu Vârciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News