Locul unde a murit Alain Delon. Cine va oficia funeraliile actorului și unde va fi înmormântat sâmbătă / Foto - Video

Data publicării:
Alain Delon
Descriere foto: Alain Delon

Funeraliile actorului francez Alain Delon se desfășoară sâmbătă pe domeniul său de la Douchy, conform mai multor surse, citate de AFP.

Funeraliile actorului, a cărui dispariţie a generat un val de omagii venite din toată lumea, din Italia până în Japonia, ar urma să se desfăşoare la orele 17:00 în Douchy-Montcorbon, o comună din departamentul Loiret, situat în centrul Franţei, acolo unde actorul şi-a petrecut ultimii ani şi unde a murit, conform posturilor de televiziune CNews şi BFMTV.

Cine va oficia funeraliile actorului



Monseniorul Jean-Michel Di Falco, fost episcop de Gap, un oraş în sud-estul Franţei, şi care îl cunoştea, ca fiind un credincios ''de mult timp'', va oficia funeraliile lui Alain Delon, a spus prelatul pentru AFP, însă fără să menționeze nici locul şi nici ora ceremoniei.

Dorința lui Alain Delon. Cum a vrut să fie înmormântat



Dorința actorului era să fie înmormântat pe domeniul lui, în proximitatea câinilor lui, fapt care necesită o autorizaţie din partea prefecturii. Totodată, a dorit totodată ca înmormântarea să aibă loc în prezenţa a doar câteva zeci de apropiaţi și fără omagiu naţional. Astfel, Alain Delon își va dormi somnul de veci, printre cele 50 de morminte ale câinilor pe care i-a avut de-a lungul vieții. 

Alain Delon, considerat o legendă a cinematografiei


Admirat atât în Franţa, cât şi pe plan internațional, actorul din ''Ghepardul'' şi ''Samuraiul'' era considerat aproape în unanimitate o legendă a cinematografiei, însă şi o personalitate marcantă care a divizat prin luările sale de poziție. Moartea înseamnă și încheierea unui capitol din istoria cinemaului francez al anilor 1960-1980, influent şi apreciat pe plan internaţional. 

FOTO - VIDEO

 

Youtube video image

Conform cotidianului La Parisien, proprietatea, care are o suprafață de 120 de hectare ar putea, la un moment dat, să fie transformată în muzeu.

Alain Delon a murit, la vârsta de 88 de ani. ''S-a stins în pace în locuinţa din Douchy, înconjurat de cei trei copii şi de apropiaţi''

 

Alain Delon a murit pe data de 18 august 2023, la vârsta de 88 de ani. ''Alain Fabien, Anouchka, Anthony, precum şi Loubo (câinele său), anunţă cu imensă tristeţe moartea tatălui lor. S-a stins în pace în locuinţa din Douchy, înconjurat de cei trei copii şi de apropiaţi'', conform unui comunicat al familiei.


''Actorul din 'Plein soleil' şi din 'Samourai' merge să se întâlnească cu (Fecioara) Maria printre stelele care îi erau atât de dragi inimii sale. Familia vă roagă să-i respectaţi intimitatea în acest moment de doliu extrem de dureros'', au mai precizat cei trei copii ai săi.

Marele actor francez a ţinut primele pagini ale ziarelor în vara lui 2023

 

Alain Delon a murit ''la primele ore ale nopţii'', au precizat aceştia. Chiar dacă a avut puţine roluri în cinema la sfârşitul anilor 1990, marele actor francez a ţinut primele pagini ale ziarelor în vara lui 2023, atunci când cei trei copii ai săi au depus plângere pe numele lui Hiromi Rollin, prezentată câeodată ca fiind partenera actorului, pe care au acuzat-o că profită de starea de vulnerabilitate a tatălui lor.

De asemenea, cei trei copii ai actorului au fost implicaţi într-un amplu război mediatic şi juridic, cu privire la starea de sănătate a vedetei, care a fost diagnosticată cu limfom şi a suferit un AVC în anul 2019.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andrei Itu | Categorie: Externe


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel