Lora a dezvăluit cum își gestionează finanțele, dar și pe ce nu ar cheltui banii niciodată.
Lora este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Artista se bucură de un mare succes, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Pe lângă muzică, vedeta are și o mică afacere din care câștigă sume frumușele. Cu toate astea, Lora a dezvăluit pe ce nu ar cheltui niciodată banii.
Ei bine, Lora a recunoscut că nu ar da niciodată banii pe iubire. Artista consideră că iubirea este unul dintre cele mai de preț lucruri din viața ei. Totodată, vedeta a ținut să sublinieze faptul că știe cum să își gestioneze finanțele și nu ar cheltui sume foarte mari pe genţi, pantofi, articole vestimentare şi accesorii care aparţin unor brand-uri extrem de cunoscute şi foarte scumpe.
”Cine dă bani pe iubire?! Încearcă cineva? Eu n-aș da niciodată bani pe asta. N-aș da bani pe chestii care, nu știu, haine scumpe, genți… Nu că n-aș da niciodată, dar deocamdată nu aș vrea să investesc în chestii care-s doar de nume și atât. Pentru că eu construiesc la un brand al meu și atunci știu ce înseamnă fiecare ban. Am altă percepție asupra finanțelor. Nu sunt zgârcită, dar pot părea așa, pentru că sunt cumpătată”, a spus Lora la Antena Stars.
Lora a făcut mai multe experimente alimentare în ultimii ani. O perioadă a renunțat la carne și încerca să mănânce cât mai sănătos posibil. Cu toate astea, vedeta spune că se umfla, chiar și fără să mănânce. Recent, vedeta a fost diagnosticată cu intoleranță la gluten, ceea ce înseamnă că trebuie să scoată din dietă toate alimentele care conțin gluten, cum ar fi pâinea, cerealele și orice produs care conține grâu.
„Am descoperit recent că am o intoleranță la gluten, de care nu am știut, dar de când evit să mănânc ce nu trebuie am început să mă desumflu, căci la un moment dat nu înțelegeam de ce mă umflu fără să mănânc. Se pare că am o alergie la gluten. Completez cu suplimente lipsurile de minerale și de vitamine pe care le-am descoperit și mă simt mult mai bine!”, a declarat Lora pentru Click.
De Paște, artista și-a preparat mâncăruri pe bază de proteine, cum ar fi ouăle umplute, dar spune că nici salata de boeuf nu lipsește niciodată de pe masa ei.
„Salată de boeuf! Eu sunt genul care e obișnuit și cu piftia, răcitura! Am să fac răcitură și ouăle alea umplute cu pate de ficat”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News