Loredana Groza, făcută praf de Mariana Moculescu, după ce i-a pupat picioarele lui Horia Moculescu pe scena din Mamaia: „Te-a învățat budismul. Blasfemie”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Instagram, Youtube/ Loredana Groza, Mariana Moculescu, Kanal D România
Descriere foto: Sursă foto: Instagram, Youtube/ Loredana Groza, Mariana Moculescu, Kanal D România

Mariana Moculesuc revine cu o replică acidă față de Loredana, care i-a pupat picioarele lui Horia Moculescu.

Loredana Groza a fost surprinsă pe scena din Mamaia în timp ce îngenunchea în fața reputatului Horia Moculescu. Tocmai ce a avut loc cea de-a 60-a ediție a Festivalului Mamaia, iar Loredana s-a asigurat că va fi în centrul atenției și de data aceasta. Artista se entuziasmase foarte tare pentru ocazia aflată în fața ei, și anume de a cânta alături de celebrul artist.

Ea a făcut o declarație emoționantă înainte de a face gestul care a stârnit multiple păreri.

“Vreau să vă zic că aștept de foarte mulți ani acest moment și să știți că orice vis se împlinește dacă ți-l dorești cu adevărat! Vă jur! În seara asta visul meu se împlinește și nu am cuvinte să mulțumesc Universului, muzicii, că pot să îl am alături de mine, pentru prima oară într-un duet împreună, chiar dacă ne știm aproape de-o viață, pe marele, imensul artist, Horia Moculescu!

Horia este mai mult decât un guru al muzicii românești. Îți mulțumesc, Horia! Îți mulțumesc că ai stat până la ora asta târzie în noapte. E într-adevăr un puști, dar un puști rebel! O să vă cântăm unul dintre cele mai frumoase cântece!”, le-a mărturisit Loredana celor prezenți la Mamaia, notează Click!

Youtube video image

Răspunsul lui Horia Moculescu

La rândul său, Horia Moculescu a completat-o pe îndrăgita artistă, spunând următoarele:

“Când m-a rugat Loredana să cântăm ceva împreună, m-am gândit că e prea mult Moculescu! Corina-Moculescu, Miki – Moculescu, nu mai vreau! Și atunci am zis că Moculescu mai are un merit. În 1965 am înregistrat o melodie excepțională a unui mare compozitor, Vasile Veselovski, “Și dacă”, eu i-am cântat această piesă și mai sunt doi ani și sunt 60 de ani de când am lansat-o, în general se cunoaște piesa! (…) Foarte talentată fată și, desigur, onestă, pentru că e din Onești!”, a spus și Horia Moculescu despre duet și Loredana Groza.

Fosta soție a lui Moculescu, reacție acidă față de Loredana

Un răspuns neașteptat a venit din partea Marianei Moculescu, fosta parteneră a lui Horia Moculescu, care nu a fost deloc impresionată de gestul Loredanei.

„...Dragă, revino-ți!, te-a învățat budismul cum să te închini unui om? Gestul tău este o prostie și o blasfemie! Închină-te lui Dumnezeu!", a scris Mariana Moculescu pe rețeaua de socializare.

Fosta soție a artistului a făcut o pauză, după care a revenit cu încă o postare acidă, unde o acuză pe Loredana că s-a întors în România după eșecul plecării în SUA.

„Prin anii '90, această budistă se făcea de tot râsul pe scenele din Italia... Îmi aduc aminte ce show nereușit a avut și cât de prost a cântat...practic fără niciun strop de voce...Drept urmare, s-a întors in România să facă pe vedeta de la Hollywood. Vizionați show-ul din Italia al acestei pupăcioase și închinătoare la idoli...”, a încheiat vedeta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel