Loredana Groza a spus adevărul despre operațiile estetice.
Loredana Groza a atins vârsta de 52 de ani, însă acest lucru nu se vede deloc pe aspectul fizic al vedetei, care de foarte multe ori a apărut în diferite ipostaze ce o făceau să arate asemenea unei puștoaice. Deși admiratorii celebrei artiste au fost extrem de curioși să afle care este secretul din spatele acestui trup de zeiță, aceasta a declarat, în repetate rânduri, faptul că pur și simplu silueta și tenul impecabil sunt rezultatul unui stil de viață sănătos, foarte strict, cu multe ore petrecute în sala de fitness. Loredana Groza spune că nu-și petrece prea mult timp în saloanele de înfrumusețare, pentru că programul încărcat nu-i permite.
„Timpul pe care-l investesc, nu prea mult, e extrem de bine rânduit. Nu merg des la cosmetică, nu-mi permit să pierd timp acolo. Nu pot face altceva legat de aspectul fizic decât să fac sport. Nu există operații care să te facă să ai pielea sănătoasă. Dacă nu știi să-ți întreții din interior atributele, poți face orice fel de intervenii, dar nu sunt de folos. Așa că nu aruncații cu banii pe geam fetelor, domnilor…
Am un program de viață extrem de strict, disciplină, sunt ca un sportiv de performanță, nu-mi pierd nopțile. Doar atunci când am câteva zile de vacanță, atunci îmi permit să mă abat de la el. Dar vacanță, din păcate nu am când să iau, dar din fercire am mult de lucru și asta mă bucură. Nu am răgaz să plec nicăieri.
Încerc să-mi cheltuiesc timpul atât de eficient încât să le fac pe toate, să mă ocup de familia mea, de fiica mea, de cei dragi, pentru că au și ei nevoile lor, să fiu prezentă la toate evenimentele importante din viața celor din jurul meu, să-mi fac fanii fericiți, aceasta e misiunea mea. De aceea sunt prezentă oriunde sunt chemată, oriunde sunt dorită, indiferent de efortul pe care-l fac.”, a declarat Loredana Groza pentru impact.ro
Chiar dacă de-a lungul timpului, Loredana Groza a fost de mai multe ori acuzată pentru faptul că ar fi apelat la ajutorul medicilor esteticieni, aceasta spune că nu susține niciun fel de operație, ci doar atunci când este vorba despre sănătate.
„Din fericire, nu cred decât în operații de sănătate, atunci când ești bolnav și ai nevoie. De alte intervenții, eu cred că nu am nevoie.”, a mai spus artista.
Loredana Groza are o perioadă extrem de aglomerată vara aceasta, când trebuie să onoreze mai multe evenimente pe zi. Ca să reușești acest lucru, artista spune că este nevoie de foarte multă disciplină.
„Săptămânile următoare vor veni zile cu patru concerte, în locații diferite, trebuie ajung la timp peste tot, să fiu în formă, să fiu fresh, ca și cum ar fi primul concert din ziua respectivă, iar pentru asta trebuie să ai o viață disciplinată. Să nu mănânci orice, să nu gândești orice, să fii un om bun, pozitiv, să faci cu pasiune orice, și dacă mănânci, faci dragoste sau gătești. Orice lucru dacă-l faci cu pasiune, îți iese perfect.”, a mai dezvăluit artista.
Loredana Groza, apariție de infarct. Cântăreața a pus pe ea doar haine transparente FOTO
„Am cântat aproape orice stil. Va urma probabil și ceva inovat de mine, îmi place să provoc, practic acesta cred că este unul dintre secretele longevității mele artistice, a faptului că am reușit să comunic cu atâtea generații. Sunt copii care mă descoperă acum, care nu știu că eu vindeam milioane de discuri pe vremea lui Ceaușescu. E cel mai frumos compliment, pentru că mă ajută să rămân tânără în spirit, dar și în exterior. Tinerețea și prospețimea vin dinăuntru. Copiii sunt cei care observă cel mai bine lucrul acesta, ei sunt cei mai puri și cei mai direcți dintre spectatorii mei.”, a mai spus solista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News