Loredana Groza rupe tăcerea despre operațiile estetice: „Sunt și întotdeauna am fost originală sută la sută”

Data publicării:

Loredana Groza le închide gura celor care au acuzat-o că ar fi apelat la operații estetice și spune că este naturală 100%.

Loredana Groza este, fără doar și poate, una dintre vocile cele mai cunoscute din România. Artista a reușit să intre la inimile publicului prin diferitele genuri muzicale pe care le-a abordat de-a lungul timpului, iar acum, la aproximativ 40 de ani de activitate, aceasta continuă să facă senzație pe scenă. Pe lângă talentul muzical, artista reușește să uimească și prim modul în care arată. La 52 de ani, vedeta postează pe rețelele de socializare imagini în ipostaze îndrăznețe, etalându-și corpul tonifiat, dar și tenul impecabil. 

Multe voci au acuzat-o pe Lori că și-ar fi făcut mai multe operații estetice, de la mărirea sânilor și până la intervenții la nivelul feței. Cu toate astea, artista susține că este naturală 100% și spune că mereu a avut probleme cu modul în care arăta, chiar și pe vremea comunismului, când era cenzurată din cauza faptului că era prea sexy.


„Nu mai vreau să intru în această polemică. E o prostie. În primul rând nimeni nu trebuie să se justifice pentru nimic. Nu dau socoteală nimănui, decât în fața lui Dumnezeu, în fața fanilor mei. Și ei știu cine e Lori, știu că eu am avut un piept generos întotdeauna, de la începutul carierei mele, mai ales din filmul Din a doua cădere a Constantinopolului. Nu existau silicoane pe atunci. Am avut buze mari, de asta m-au interzis cei de la televiziune și comuniștii pe atunci pentru că eram prea sexy.

Aveam buzele prea voluminoase, părul prea lung, sânii prea mari. Și pe atunci chiar nici nu se auzise de așa intervenții… oamenii care sunt limitați și influențabili sau pur și simplu răutăcioși, oamenii aceia comentează. Pentru că cine mă cunoaște știe că sunt și întotdeauna am fost originală sută la sută. Nu că aș avea ceva de comentat cu persoanele care vor să arate mai bine, să își îmbunătățească imaginea, îi apreciez că investesc în asta”, a declarat Loredana Groza pentru Fanatik.

La ce aliment a renunțat Loredana Groza: ”Este mâncarea mea favorită”. DIETA strictă prin care se menține artista în formă, la 52 de ani


Loredana Groza: „Oamenii cred că a arăta bine, trebuie să te operezi”


Mai mult, artista întărește afirmațiile și spune că nu trebuie să te operezi ca să arăți bine. 


„Dar, uneori, cred că tocmai datorită acestor false povești, oamenii cred că a arăta bine, trebuie să te operezi. Nu, nu arăți bine dacă te operezi. Se vede. Este absolut vizibil. Și cine știe, știe cum arată un sân natural și unul în care a fost intervenit, în primul rând după forma lui. Cine nu e răutăcios știe foarte bine diferențele acestea. De asta pe mine mă amuză, când cineva se ia chiar de lucrurile din acestea, care nu există. Ia-te de cum cânt, de lucruri palpabile, nu de lucruri pe care ai auzit că le-a spus cineva și le preiei ca un papagal sau ți s-a părut ție”, a mai spus artista pentru sursa citată. 

Loredana Groza: ”Nu am nevoie de intervenții estetice, nu-mi permit să pierd timp”. Cum se menține artista în formă la 52 de ani

Loredana Groza s-a născut în anul 1970, la Onești, județul Bacău. Debutul muzical l-a avut încă de la vârsta de doar 3 ani, iar odată cu majoratul, aceasta a lansat și primul ei album „Bună seara iubito!”, care a avut un succes răsunător. De altfel, piesa care dădea numele albumului este considerată una dintre cele mai consacrate melodii lansate de Loredana Groza. 

Artista a participat la multe concursuri muzicale în perioada de debut. La 14 ani, vedeta a câștigat faza națională a concursului "Cântarea României" de la Focșani. În cadrul acestei competiții Lori a fost remarcată și chemată să participe la preselecțiile concursului "Steaua fără nume". 


Artista a fost nevoită să-și ascundă vârsta deoarece accesul în cadrul concursului se făcea doar pentru adolescenți cu vârsta peste 17 ani. Lori din Onești a câștigat toate etapele competiției muzicale. 


La vârsta de doar 16 ani a câștigat Marele Premiu la "Festivalul de Muzică Ușoara de la Mamaia" și a devenit cea mai tânără câștigătoare din istoria Festivalului.

Loredana Groza, fără pic de machiaj la primele ore ale dimineții: „Al tău bună dimineața” / FOTO



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel