Loredana Iordache: Sunt moldoveancă. Este în “fișa postului” să știu să fac sarmale delicioase / EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Loredana Iordache, prezentatoarea Telejurnalului de la TVR 1, vorbește, în exclusivitate pentru Spectacola, despre emoția cu care așteaptă sărbătorile de iarnă, dar și despre nostalgia Crăciunului din copilărie.

SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ai păstrat și azi?

Loredana Iordache:  Sărbătorile de iarnă pe care le-am petrecut alături de familie, în copilărie, erau de vis. Ne adunam cu toții în casa bunicilor, într-un loc de poveste înconjurat de pădure cât vezi cu ochii. Zăpada de un alb strălucitor și aproape cât gardul de înaltă acoperea totul și era crestată doar pe uliță de derdelușul improvizat de copii. În Ajunul Crăciunului mergeam cu colinda din casă în casă, iar în seara de Anul Nou - cu uratul. Acum, mă bucur să văd că locurile copilăriei s-au schimbat în bine și zona s-a dezvoltat enorm, dar tradițiile au rămas aceleași. Evident, și acum vine Moș Crăciun.


SPECTACOLA:  O amintire care a rămas întipărită în suflet?

Loredana Iordache: Faptul că nu lipsea Moș Crăciun… indiferent de cadourile cu care venea. Îmi amintesc clar cum se auzea pe aleea din fața casei, când întreba: “E cineva acasă? Vin de departe!”. Eram extrem de emoționată pentru că urma să zic poezia pentru care mă pregătisem intens! Și la fel de clar mi-l amintesc pe fratele meu care "îngheța" când îl vedea, iar eu, curajoasă, mă ofeream să zic și pentru el poezia pentru a primi toți cadouri. Îmi amintesc și serile din Ajunul Anului Nou, când mergeam cu uratul; aveam urături special scrise de mama pentru fiecare rudă sau prieten în parte, și le ziceam “Tare, rar și clar!”, așa cum mă învățase. O mare parte din cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din perioada copilăriei.


SPECTACOLA: . Mai crezi în Moș Crăciun? Să facem un exercițiu de imaginație... Ce i-ai cere Moșului să-ți aducă anul acesta?

Loredana Iordache: Cred în a face bine și a aduce fericire oamenilor! Că e Moș Crăciun sau o altă putere, pământeană, sunt bucurii pe care de sărbători le primim și le oferim altfel. Știu că sună a clișeu, dar chiar îmi doresc sănătate, pentru mine, familie, prieteni, noi toți! Liniște și pace! Sunt foarte agitate aceste vremuri și mi-aș dori o revenire la normalitate, sincer!


SPECTACOLA:  Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ai primit de Crăciun?

Loredana Iordache: Consider că toate cadourile pe care le-am primit de-a lungul timpului de Crăciun sunt însemnate și nu ar fi cinstit să menționez unul ca fiind mai important sau mai valoros. Oricum, de fiecare dată am fost tare încântată de cadourile primite.

 


SPECTACOLA:  Cum te pregătești pentru sărbătorile din acest an?

Loredana Iordache: De mai bine de 15 ani aduc în casele românilor informații de ultimă oră chiar și în perioada sărbătorilor. Așa că le voi prezenta celor care ne sunt alături la Televiziunea Română, știri de încredere și anul acesta… Însă, cumva, îmi voi croi drum și îmi voi face timp să trec pe acasă, la Iași, să fiu alături de familie.

SPECTACOLA:  Ce nu ai vrea să lipsească de pe masa de Crăciun anul acesta?

Loredana Iordache: Din punctul meu de vedere, sarmalele nu au cum să lipsească de pe o masă de Crăciun. Mai mult, fără falsă modestie, îmi și ies bine. Așa mi-au spus toți cei care le-au gustat! Sper să nu fiu judecată pentru asta... dar... sunt moldoveancă, așa că este în “fișa postului” să știu să fac sarmale delicioase.

 

 SPECTACOLA: Într-un scenariu ideal, care ar fi persoanele cu care ți-ai dori să petreci sărbătorile?

Loredana Iordache: Familia, toată, la aceeași masă! Nimic nu poate egala o astfel de fericire. Focul să ardă în șemineu și noi să stăm la povești. Și dacă se poate și niște zăpadă, ar fi tabloul perfect...

 


SPECTACOLA: Cum ai descrie anul 2022? Cu ce te mândrești la final de an și care ar fi regretele?

Loredana Iordache: 2022 a fost un an cu foarte multe încercări, un an care a început cu speranța că lumea scapă în sfârșit de amenințarea pandemiei, dar totul s-a zdruncinat la scurt timp, atunci când a început războiul din Ucraina. Însă, cred eu și sper așa să fie în curând, ca acest an să se termine într-o notă de speranță, că în final răul o să treacă și binele o să aducă o nouă rază de lumină în viețile noastre. Concluzie: a fost un an greu! În plus, când ești în această breaslă a jurnaliștilor, inevitabil evenimentele te marchează.

 

 SPECTACOLA:  Ce așteptări ai de la 2023? Cu ce gânduri intri în noul an?

Loredana Iordache: 2023, să fii bun cu noi! 

 

 SPECTACOLA:  Un mesaj pentru cititorii Spectacola:

Loredana Iordache: Sărbători cu liniște și sănătate, cu fericire alături de cei dragi! Fiți alături de noi la Televiziunea Română pentru informații și știri de încredere!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel