Lucian Mîndruță a lansat un atac dur la adresa Oliviei Steer, după ce soția lui Andi Moisescu a făcut o nouă „teorie conspirațională„
Olivia Steer a provocat o nouă avalanșă de reacții, după ce a vorbit despre „secretul” care ar sta în spatele „liniilor albe” lăsate pe cer de avioane. Ideea conspirațională a soției lui Andi Moisescu a iscat o adevărată controversă în mediul online. Toto mai multe persoane au făcut o serie de comentarii ironice la adresa vedetei. Printre aceștia se numără și Lucian Mîndruță.
„Și eu mi-am pus problema ca dârele albe din urma avioanelor ar fi fum de motor. Poate că am și crezut, pînă am filmat o astfel de aeronavă, aflată în zbor, care brusc n-a mai emis ‘fum’ de ‘motor’, ba chiar și-a continuat drumul drept, cam jumătate de cer, până când, ca la un semn, a început iar să împroaște o dâră groasă și lătăreață, ca o pâclă. Deci nu era ‘fum de motor’, ci cu totul altceva. Ce? Nu știu.
Apoi, am observat că astfel de dâre apar NUMAI deasupra aglomerărilor urbane, deasupra pârtiilor de ski sau deasupra litoralului, niciodată între două stațiuni montane sau în largul mării. Și am presupus, iar, că ar fi fost o risipă nejustificată de substanțe, care au un scop precis, și care nu își îndeplinesc misiunea decât sprayate deasupra locațiilor populate de oameni, dinainte știute și targetate.
Apoi, am observat că dintre toți prietenii mei, care au ieșit, într-o iarnă, mai demult, pe pârtie, la ski, și au inspirat ‘aer curat de munte’, într-o zi cu brazde nesfârșite pe cer, numai eu, care am rămas în camera de hotel, să citesc, nu m-am îmbolnăvit de ‘enteroviroză’, cu stări febrile, de greață, cu vomă, dureri de cap și de stomac. Și nici n-am ‘luat’ de la ei, în ciuda nedistanțării sociale pe care mi-am asumat-o, ca să ajut.
De atunci, am mai surprins de multe ori aceeași situație stranie, filmând de fiecare dată jeturile cu substanțe albicioase persistente și comparându-le cu dârele mici, subțiri, ce dispar aproape pe loc, lăsate de avioane tot cu motor, în alte zile, când cerul, în ciuda tuturor aparatelor de zbor, care îl brăzdează, rămâne clar, albastru și senin”, este postarea făcută de soția lui Andi Moisescu pe Facebook, unde a stârnit un val de comentarii negative la adresa ei.
Lucian Mîndruță susține că Olivia Steer caută să găsească o problemă în lumea în care trăim, în fiecare zi.
„În fiecare dimineață de luni mă întreb dacă și Oliviei Steer îi e la fel de greu să se apuce de treabă. Și după aia mă apucă un pic de compasiune: păi eu știu ce am de făcut. Ea în schimb trebuie să se chinuie să găsească un pericol, o spaimă, o plantă, o conspirație nouă până la prânz măcar, că așteaptă publicul…”, a scris acesta, pe internet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News