Ilinca Vandici vorbește deschis despre depresie și despre cum a ajutat-o terapia să vindece părțile negre din mintea ei.
Ilinca Vandici a fost invitata Danei Săvuică, în emisiunea Ego Life, unde a vorbit despre cum i-a schimbat viața faptul că a luat decizia să meargă la terapie. Prezentatoarea TV spune că a început să simtă că se dezechilibrează imediat ce a născut, însă a început terapia abia în timpul pandemiei, când a simțit că nu mai poate face față.
„Prima dată am simțit după ce am născut (n.r. că trebuie să schimbe ceva). Atunci m-am confruntat cu depresia postnatală, n-am știut la momentul respectiv despre ce este vorba, n-am avut timp să îmi aloc mie în primul rând, pentru că începuserăm și filmările, era și copilul mic, și a trecut să le duc pe toate și am ascuns cumva totul sub preș. A venit perioada de pandemie, atunci când din nou m-am dus cumva spre aceleași stări, emoții, sentimente și trăiri și atunci mi-a dat seama: e ceva în neregulă, e clar că undeva trebuie să caut niște răspunsuri. Am început un proces de psihoanaliză, nu cu Alina, cu altcineva la vremea respectivă. Descoperind lucruri despre mine mi s-a activat butonul ăsta al curiozității. Am vrut din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mult pentru că eram fascinată de cât de multe straturi și substraturi există înăuntrul nostru, și în corp, și în minte și în celule, peste tot de care habar nu avem”, a povestit Ilinca Vandici, potrivit Ego.
Vedeta Kanal D spune că terapia a ajutat-o să se echilibreze, dar și să își cunoască valoarea și să își atingă potențialul maxim. Mai mult, ea spune că de ceva timp a început să practice Theta-Healing, alături de Alina Smărăndescu, psihoterapeut și instructor theta healing.
„Din punctul meu de vedere rolul unui terapeut în viața oricărui suflet nu este acela de a crea un soi de dependență, de a fi cumva împins de la spate să întrebi în permanență ce fac acum în situația asta? Este acela de a te îndruma, de a te face să te cunoști pe tine atât de bine, să îți atingi potențialul maxim, să fii conștient de valorile tale, încât în tot felul de situații să pot singur să le rezolv, dar mai bine decât ai făcut-o în trecut. Despre asta e vorba. Eu mă simt extrem de susținută de Alina pentru că știu că este acolo, și știu că oricând e ceva pot să vorbesc cu ea, însă tot eu cumva îmi dau răspunsurile și, ce să vezi, tot eu ajung să îmi iau deciziile”, a mărturisit Ilinca Vandici pentru sursa citată.
„Theta healing-ul este o tehnică foarte, foarte faină pentru că este profundă și se lucrează pe mintea noastră subconștientă. Și prin mintea noastră subconștientă ai acces la foarte multă informație, în special la cea care te blochează pe anumite paliere ale vieții tale. Și prin theta healing ai posibilitatea să eliberezi de acolo tot ce te blochează: emoții, amintiri, convingeri limitative, partea asta de dependențe poate de anumite emoții sau poate situații sau substanțe. Cu theta healing-ul se fac minuni”, a explicat pentru Ego și Alina Smărăndescu, psihoterapeut și instructor theta healing.
În 2008, Ilinca Vandici avea să trăiască cea mai cruntă perioadă din viața ei. Tatăl ei s-a stins din viață, după o lungă luptă cu boala.
„Nu am reuşit să gestionez atunci situaţia. Tata era bolnav de 5 ani de zile. Parcă speram că se vor întâmpla nişte lucruri. Eu aveam atunci 21 sau 22. N-am ştiut să gestionez, dar m-am simţit responsabilă faţă de sora mea, de mama mea. Ele sunt şi mai sensibile decât mine. Trebuia să duc eu greutatea asta pe umeri.
Am intrat într-o deprsie cruntă după 5 luni de zile, apoi mi-am deschis un pic sufletul. M-am trezit apoi cu problema asta, am rezolvat-o la psiholog. Nu mă feresc să spun.
Am reuşit să găsesc durerea care m-a măcinat atunci, abandonul pe care le-am simţit, teama şi frica. Tata se ocupa de absolut tot, de contratcte, de bani, atunci s-a dărămat stâlpul pe care îl ştiam şi îmi dădea siguranţă.
Apoi am înţeles de ce s-a întâmplat asta şi să accept. Mi-am luat viaţa în mâini, să fiu capabilă să fac toate lucrurile. Eram deja în Bucureşti atunci. (…)
Eram în Bucureşti şi cumva tata m-a aşteptat. Era o zi de joi seara şi mama mi-a spus să merg acasă. A doua zi am luat bilet de avion, am ajuns, am vorbit cu el, am mâncat şi mama s-a dus prin spital. Am rămas doar eu cu el.
M-a aşteptat să ajung acasă, sa îşi ia ramas bun de la mine. M-a strâns foarte tare de mână, s-a întors cu faţa către perete şi ala a fost momentul…”, a povestit Ilinca Vandici la Interviurile VIVA! în urmă cu mai mult timp.
Ilinca Vandici este una dintre cele mai mediatizate prezentatoare TV, râvnită de bărbați, admirată de femei. A câștigat un concurs de frumusețe în urmă cu 18 ani, însă nici asta nu a convins-o de propria frumusețe. Vedeta Kana D spune că abia după un drum lung al descoperirii de sine a conștientizat că este frumoasă și a prin încredere în ea.
„Foarte mari probleme am avut cu încrederea în mine, nu m-am considerat niciodată frumoasă, nimeni nu mi-a cultivat acest sentiment de iubire personală, de punere în valoare a aspectului fizic și nu numai, din păcate.
Și atunci, cred că, până acum patru ani de zile, știam că sunt o tipă care arată bine sau care se îngrijește, dar nu eram conștientă de frumusețea mea sau valoarea mea.
De când am început să lucrez foarte mult cu mine, să înțeleg anumite lucruri foarte importante. Sunt conștientă și de asta și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare seară și dimineață în care mă rog.
Și îi sunt recunoscătoare pentru toate darurile pe care mi le-a dat, inclusiv frumusețea.
Dar repet, aveam foarte mari probleme cu încrederea în sine și până nu am reușit să lucrez această parte, n-am fost conștientă. Până acum ceva vreme, dacă îmi spuneai că-s frumoasă, nici măcar nu știam să primesc complimentul!”, a declarat Ilinca Vandici pentru CanCan.
Ilinca Vandici a fost invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai sensibile subiecte din viața ei. De la traumele din copilărie, până la decesul tatălui ei. Un alt subiect abordat de Denise Rifai a fost „motivul pentru care o atacă femeile”. Ilinca Vandici a spus că motivul ar fi invidia și faptul că femeile respective nu pot avea ceea ce a realizat ea.
„Denise Rifai: De ce te atacă femeile?
Ilinca Vandici: Pentru că nu pot avea ce am eu. Pentru că ce am eu e greu de obținut. Și atunci, e mai ușor să ataci, decât să te dai un pas în spate și să apreciezi. Pentru că cel mai ușor lucru în lumea asta e să mănânci oameni. Pentru că cel mai frumos lucru pe care-l poți face pentru sufletul tău este să nu-i mănânci, să-i înțelegi și să-i apreciezi.
Denise Rifai: Ce ai tu și e greu?
Ilinca Vandici: Tot, tot. Cariera mea, familia mea, corpul meu. Tot. Absolut tot. Crezi că mie îmi vine ușor să mă duc, o dată la două zile, la sală? Poate sunt obosită, poate nu am chef. Trag de mine și muncesc. Astfel am ajuns la forma la care sunt astăzi. Crezi că mie mi-e ușor să reușesc, în permanență, să creez un echilibru între cariera mea, între viața mea de familie, pentru că Zian are nevoi. Pe lângă nevoile lui, eu vreau să îi dau mai mult decât am primit eu.
Pe lângă asta mai e și Andrei, pe care eu nu-l uit niciodată. Prima oară în viața mea a fost Andrei. Indiferent ce s-ar întâmpla, el rămâne pe primul loc în viața mea. Noi doi împreună facem un cuplu pentru copilul nostru. Zian nu îi va lua locul și nu i-l va lua niciodată. Andrei este pe primul loc în viața mea. Orele pe care le petrec la filmări, evenimentele pe care le am, job-urile extra-televiziune, business-ul meu online, toate necesită timp. La un moment dat simt că fiecare vrea câte o bucățică din mine și simt că efectiv mă sfâșii și mă rup în bucăți. Și sunt perioade din an în care simt asta, ajung la un stadiu de oboseală extenuantă.
Denise Rifai: Deci, femeile de atacă din invidie.
Ilinca Vandici: Și este foarte bine să fiu invidiată. Asta înseamnă că văd în mine o valoare pe care nu o văd în ele”, a mai spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News