Lora va fi soția lui Ionuț Ghenu cu acte în regulă. Artista a anunțat data nunții, care va avea loc în acest an. Doar puțin o mai desparte până când va spune marele „DA” în fața lui Dumnezeu.
Lora și Ionuț Ghenu formează unul dintre cele mai cunoscute și longevive cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste din 9 aprilie 2015. Au trecut 9 ani de atunci, iar acum, după ani de relație, Lora și Ionuț Ghenu s-au decis să facă pasul cel mare și să se căsătorească anul acesta. Deși au vrut și în 2020 să ajungă în fața altarului, cei doi au amânat marele eveniment din cauza pandemiei. Acum sunt mai hotărâți ca oricând să nu mai lase nimic să le strice planurile.
Mai sunt doar 3 luni până când Lora va deveni oficial în buletin doamna Ghenu și va îmbrăca rochia de mireasă. Artista a fost invitată în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, unde a dezvăluit că va ajunge în fața altarului, cel mai probabil, pe 5 octomrbie. Aproximativ 300 de invitaţi sunt aşteptaţi la nuntă.
„Depinde foarte mult de locație. Am găsit locația care mi-ar plăcea să mă găzduiască. Luni aflăm. Am avut mai multe propuneri din partea prietenilor care au mai fost la tot felul de evenimente și au văzut locații frumoase. Sunt multe locații frumoase în București. Contează și numărul de persoane. Noi vrem să fie în jur de 300. Asta înseamnă că trebuie să găsești o locație suficient de încăpătoare.
Am putea pe 5 octombrie. Acum nu este stabilit. Îmi doream chestia asta de foarte mult timp. Trebuia în 2020, am zis că e o cifră interesantă. Și a fost interesantă pentru tot mapamondul”, a spus Lora, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Te-ar putea interesa și: Adriana Bahmuțeanu și George Restivan și-au spus „adio”, după 1 an și 3 luni de căsnicie. Adevăratul motiv al despărțirii: „Am decis să punem punct aici relației”
Artista și Ionuț Ghenu au găsit locația, iar acum mai rămân de pus la punct câteva detalii. Bineînțeles, Lora s-a decis și asupra rochiei de mireasă, însă acum se gândește ce rochii să îmbrace domnișoarele de onoare, dar și ce culoare să aleagă.
„Normal că m-am uitat după rochia de mireasă. Am un designer, o fată foarte talentată, aici în România. Acum mă gândesc la rochiile domnișoarelor de onoare, ce culoare să fie. Mi-ar plăcea un roz. Vreau să am flori frumoase, naturale. Vreau să fie o locație în natură, să fie cu sticlă multă și vegetație. Vreau să îmi cânte oameni faini și talentați, să fie disponibili în ziua aia. Deci noi trebuie să ne grăbim acum”, a mai precizat Lora, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Te-ar putea interesa și: Tily Niculae, mărturisiri neștiute despre boala de care suferă: „Este o durere cumplită. Mi se făceau poze la pantofi și cum mi se vedeau rănile”
Te-ar putea interesa și: Cătălin Bordea iubește din nou, la un an de la divorțul de Livia? Mărturisiri despre femeia cu care a fost surprins sărutându-se: „Pupătura asta este, din punctul meu de vedere....”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News