Mădălina Crețan și-a exprimat dorința de a lua viața de la capăt, după moartea lui Nosfe, cu tot ce implică aceasta.
A trecut deja un an de când Nosfe s-a stins din viață fulgerător, chiar în fața propriei locuințe. Regretatul artist de doar 37 de ani a lăsat în urma sa extrem de multă durere atât în rândul fanilor, colegilor de breaslă, dar cel mai mult în rândul soției și fetiței, care așteptau în fiecare seară ca aceasta să vină acasă cu bine, de la concerte. Chiar dacă Mădălina Crețan spunea în repetate rânduri nu se va mai vedea vreodată în brațele unui alt partener, aceasta a făcut de curând o postare unde a dat de înțeles tuturor faptul că este pregătită să o ia de la capăt și să profite, așa cum o făcea în trecut, de tot frumosul care o înconjoară.
„Oare? Mă rog! Vreau să mă reîndrăgostesc! De viață, de speranță, de iubire, de frumos, de zâmbete colorate, de muzică, de filme, de povești cu prietenii, de o zi cu soare, de ploaie, de binele și de frumosul din oameni!
Vreau să îmi amintesc atât de bine de toate lucrurile care mi-au adus sentimente frumoase în viață încât să vreau să le trăiesc din nou! Vreau să crească crengi noi, de verde pur și extensiile lor să se transforme în cele mai frumoase flori pe care ființa mea le-a etalat vreodată! Și toate astea din triunchiul rămas de unde s-a tăiat copacul! Nu știu când, sau cum, sau dacă, dar știu că asta este energia pe care vreau să o hrănesc să renască în mine! Vreau să fiu, dar să fiu! Nu doar să levitez prin viață! Viața asta care ni se scurge din corpuri atât de incert și viața asta care nu anunță când pleacă spre alte aventuri!”, a scris Mădălina Crețan pe blogul său personal.
Chiar dacă durerea a fost nemărginită, în momentul în care și-a găsit soțul fără suflare chiar în fața propriei locuințe, Mădălina Crețan își dorește să treacă peste tragedia care i-a marcat viața și să o ia ușor de la capăt. Femeia îi duce lipsa Mădălinei de odinioară, care era mult mai emotivă, „cu sufletul pe tavă” și pregătită să simtă în fiecare zi fluturași în stomac.
„Sunt sau nu puternică? To be or not to be! Who cares! Și cu puterea asta… vreau să fiu vulnerabilă, și sensibilă, și emotivă și cu sufletul pe tavă așa cum am fost mereu pentru că doar în energia asta simt că pot să dărâm ziduri și să simt emoții și fluturi în stomac! Sunt o visătoare și vreau să îmi amintesc asta ca să mă reîndrăgostesc! De mine și de tot ce am de oferit! Mie, vieții, oamenilor, lui Dumnezeu!
Vreau să mă reîndrăgostesc ca să îmi amintesc că viața e un dar, chiar dacă nu toate “cadourile” pe care le primim sunt mereu cele pe care ni le-am dorit! Și vreau să mă reîndrăgostesc de viață atât de tare încât să pot să molipsesc pe toată lumea din jurul meu!”, a continuat aceasta.
Mădălina Crețan și Nosfe au trăit o poveste de dragoste perfectă, unde iubirea și armonia erau cele care le guvernau constant relația, după cum spunea femeia în repetate rânduri, după moartea artistului. Cei doi s-au susținut constant, s-au înțeles și și-au arătat iubirea indiferent de orice, mai spunea ea.
„Mă bucur! Mă bucur că în cei 9 ani în care ne-am fost alături fizic ne-am spus și ne-am făcut să simțim că ne-am iubit, venerat, adulat. Mă bucur că nicio ciondăneală de-ale noastre nu s-a transformat în frustrare pentru că le-am vorbit și lămurit pe toate de fiecare dată! Mă bucur că nu ai plecat niciodată din casă fără sa ne spunem te iubesc', mă bucur că nu ne-am dus la somn în nicio seară fără să ne sărutam cu dragoste indiferent de cum ne-au fost zilele. Mă bucur că n-am făcut ambiții unul cu celălalt și că nu ne-am pedepsit din motive banale pentru că dragostea noastră a primat în fața egourilor.”, scria Mădălina Crețan acum ceva timp în mediul online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News