Frumoasa Mădălina Ghenea va juca alături de nume mari de la Hollywood, precum Al Pacino și Lady Gaga.
Mădălina Ghenea a dat lovitura. Românca va apărea în filmul „House of Gucci”, regizat de Rdley Scott. Ecranizarea va spune povestea asasinării lui Maurizio Gucci de către fosta sa soție. Mădălina Ghenea a făcut senzație pe platoul de filmare, mai ales că a fost mai tot timpul surprinsă în compania lui Al Pacino.
Din distribuția filmului face parte și celebra cântăreață Lady Gaga, care va interpreta rolul Patriziei Reggiani, fosta soţie a lui Maurizio Gucci, dar și Jared Leto, Jeremy Irons, Jack Huston și Reeve Carney. Mădălina Ghenea o va interpreta pe Sophia Loren.
Chiar dacă la început au existat mai multe speculații în ceea ce privește rolul pe care Mădălina Ghenea îl va interpreta în filmul „House of Gucci”, organizatorii au decis să lămurească lucrurile chiar pe pagina de Instagram a filmului, unde au postat o fotografie cu frumoasa româncă chiar de pe platourile de filmare.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News