Madonna a declarat că experienţa "spitalizării" prin care a trecut recent a făcut-o să fie "şi mai hotărâtă să îi ajute pe alţii", relatează joi DPA/PA Media.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani, miercuri, Madonna şi-a îndemnat fanii să facă donaţii unei organizaţii caritabile care ajută copii orfani din ţara africană Malawi.
Într-o înregistrare video postată pe contul de pe reţelele sociale al organizaţiei Raising Malawi, cofondată de Madonna, artista a scris: „După ce am trăit recent propria spitalizare, sunt chiar mai hotărâtă să îi ajut pe alţii. Cu peste 50% din populaţie cu vârsta sub 18 ani, Malawi are o nevoie uriaşă de ajutor. Ziua mea de naştere se apropie şi cel mai bun cadou pe care îl pot cere este ca voi să sprijiniţi activitatea din Malawi în domeniul sănătăţii pediatrice".
"Obiectivul nostru actual este să continuăm construcţia unei noi aripi a Centrului Mersey James. Deşi am strâns 200.000 de dolari mai avem nevoie de 85.000 pentru a ne atinge obiectivul. V-aş fi profund recunoscătoare pentru ajutorul vostru în îndeplinirea acestui vis", a transmis Madonna.
"Contribuţiile voastre generoase ne vor permite să continuăm să oferim îngrijire medicală esenţială pentru atât de mulţi copii. Vă mulţumesc din nou pentru optimism, dragoste şi susţinere", a încheiat vedeta.
Madonna are patru copii adoptaţi din Malawi - David, Mercy şi gemenele Estere şi Stella - şi doi copii biologici, Lourdes şi Rocco.
În urma unei internări la terapie intensivă la începutul acestui an, concertele pe care urma să le susţină în America de Nord în cadrul turneului "The Celebration Tour" au fost amânate.
Managerul Madonnei, Guy Oseary, a declarat în iunie că artista a dezvoltat o "infecţie bacteriană gravă" care a condus la o internare de câteva zile.
În iulie, "regina muzicii pop" a postat pe Instagram că doreşte să se concentreze asupra stării sale de sănătate şi ''să-şi recapete puterile", adăugând că se află "pe drumul spre recuperare" în urma internării.
Turneul său urma să înceapă în America de Nord - cu spectacole inclusiv la Detroit, Chicago, New York, Miami şi Los Angeles - înainte de a continua în Europa.
La începutul acestei săptămâni, compania Live Nation a anunţat reprogramarea datelor spectacolelor Madonnei din America de Nord.
Promovat drept o "experienţă unică", turneul îl va avea ca invitat special pe Bob the Drag Queen, pe numele real Caldwell Tidicue.
"Madonna: The Celebration Tour" este primul turneu al Madonnei după concertele din cadrul turneului de promovare al albumului "Madame X" încheiat în 2020. Unele dintre spectacolele programate în cadrul "Madame X Tour" au fost anulate din cauza unor probleme ale artistei la genunchi şi şold.
De-a lungul carierei sale de patru decenii, Madonna a avut numeroase hituri, precum "Like A Virgin", "Papa Don't Preach", "Material Girl", "Like A Prayer" şi "Vogue" şi s-a implicat în campanii pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la comunitatea LGBTQ+ şi HIV/SIDA, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News