Makaveli a vorbit în cadrul unui podcast despre copilăria și părinții lui, naturali și adoptivi.
„2024 a fost cel mai rău an din ultimii 10. Nu sfârșitul, pentru că sfârșitul a fost dezastruos, ci tot anul – pe toate planurile. Profesional, sentimental, social, absolut pe toate planurile a fost rău.
Dacă știam, nu o mai făceam (să-l susțină pe Călin Georgescu, n. red.)... De fapt, o făceam, că nu puteam să mă abțin, dar... Prea multe repercusiuni, prea mulți pumni în gură băgați”, a mărturisit Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, în cadrul emisiunii Un podcast mișto by Bursucu'.
Makaveli a povestit despre momente marcante din viața sa, începând cu copilăria și cu întâmplările care l-au format. Întrebat de gazda podcastului unde s-a născut, răspunsul său a fost surprinzător.
„Petroșani, însă nu sunt foarte sigur, și spun și de ce. Când eram mai mic, mai făceam gălăgie prin cartier, și venea Poliția. Când ne luau buletinele mă întrebau de unde am acel buletin, pentru că e fals. Mi-a zis un polițist că CNP-ul meu arată că sunt născut în Craiova, iar în loc să am în buletin numărul 16 al orașului, am 20. Și atunci am început să am bănuieli”.
Makaveli a vorbit deschis despre trecutul său și despre relația complicată cu părinții biologici și adoptivi.
„Tatăl meu nu m-a recunoscut niciodată. Numele de familie al mamei mele naturale este Zidaru, iar al tatălui este Vancea. Pe mine mă cheamă în continuare Zidaru pentru că tatăl meu adoptiv este văr primar cu mama mea, pe care tot Zidaru îl cheamă.
Tatăl meu natural – din ce mi-au povestit membrii familiei – era jucător de fotbal la Jiul Petroșani când m-am născut eu, avea deja familie. Cred că el a avut doar o escapadă cu mama. Pe timpul lui Ceaușescu nu se putea face avort, iar mama mea, fiind speriată, a făcut ce a făcut. Asta este, nu e niciun fel de problemă.
Când aveam două luni, m-a dat. Acum nu știu exact dacă m-a dat direct sau dacă m-a lăsat la cămin. Nu am putut să aflu, pentru că nu mai trăiește nimeni. Aveam niște verișoare, dar nu mai știu nimic de ele de vreo 20 de ani.
Noi, de fapt, am fost 3 frați. Mama mea a mai avut 2 copii, 2 băieți, pe care i-a dat (spre adopție, n. red.). Nu cu același bărbat, ci din alte relații”.
Makaveli a aflat adevărul despre adopția sa abia la 22 de ani.
„Eu aveam 22 de ani când am aflat că sunt înfiat, acum 16 ani, iar mama mea naturală a murit înainte ca eu să aflu, cam acum 20 de ani. Țin minte că eram cu familia adoptivă pe la Constanța și a venit o doamnă la plajă. Mi-au zis părinții adoptivi atunci că ea este mătușa mea, însă era mama mea”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News