Makaveli povestește cum a încercat să își încheie socotelile cu viața.
„În Italia, la închisoare, în 2011, aveam un an sau doi de când eram acolo, căzusem într-o depresie. N-aveam nimic, n-aveam țigări, n-aveam mâncare, nu primeam o scrisoare - nu mai vorbesc de pachet. Eram singur pe planetă. Toți aveau familie, prieteni, eu nu existam”, a povestit în cadrul emisiunii Un podcast mișto by Bursucu'.
Artistul a relatat un episod dureros din viața sa, care a avut loc în timp ce era încarcerat în Italia. Izolat și copleșit de depresie, a ajuns să ia o decizie extremă.
„La un moment dat, cred că din depresia aia, am zis 'bă, știi ceva? Ia gata cu atâta chinuială'. Eram 28 de inși în cameră, am așteptat să adoarmă toți.
M-am dat jos din pat, crezând că dorm toți, că nu vedeam exact capul lor. Era camera, un hol mic, și baia. Mi-am legat lațul de gratiile de sus, mi-am pus o lumânărică într-un pahar - că am zis să mor creștinește, și mi-am dat drumul. Nu m-am aruncat, ci m-am lăsat, că nu aveam de unde să mă arunc. N-am mai putut!”.
Makaveli a fost salvat de un coleg de celulă, un tunisian pe nume Chiko, care nu dormea în acel moment și a observat tentativa sa.
„Nu țin minte exact, dar un tunisian, un băiat pe nume Chiko, nu dormea. El se uita la televizor, dar eu nu-l vedeam din cauza prosoapelor puse la pat. A auzit, au sărit toți din pat din câte mi-au zis ei, și în loc să mă ridice de picioare în sus, m-au tras în jos și mi s-a blocat gâtul mai mult”.
După tentativa eșuată, Makaveli a ajuns în comă și a fost transportat la un spital din Pescara, unde a stat două zile inconștient.
„Ajunsesem la concluzia că nu mai am nimic. Toți ai mei s-au dus, nu mai aveam pe nimeni pe pământ. Am stat două zile în comă, nu la spitalul închisorii, ci la spitalul din Pescara. Când m-am trezit nu puteam să vorbesc”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News